Mişcarea 5 Stele (M5S, antisistem) din Italia îşi va întreba marţi membrii dacă susţin alianţa propusă cu Partidul Democrat (PD, centru-dreapta), în cadrul unei consultări online contestate, informează dpa.
M5S a declarat duminică că membrii partidului vor fi întrebaţi dacă acceptă ca premierul Giuseppe Conte să conducă guvernul de coaliţie format de cele două partide, altădată rivale. Votul ar urma să aibă loc marţi, de la 09:00 până la 18:00 (07:00-16:00 GMT) pe platforma online a M5S, Rousseau.
Conte, independent care este în mod nominal aliat cu M5S, a spus la sfârşitul săptămânii trecute că Italia ar trebui să aibă un nou cabinet de miniştri "până cel târziu miercuri", datorită negocierilor de succes dintre M5S şi PD.
În cadrul negocierilor pentru formarea coaliţiei, participanţii la discuţii au avut de depăşit adversitatea istorică dintre cele două formaţiuni, cu M5S care a ameninţat vineri să se retragă de la consultări şi cu PD împotrivindu-se cererilor ca acordul final asupra alianţei să fie dat în cadrul unui vot online, doar cu două zile înainte.
Un vot negativ pe platforma Rousseau ar putea să facă să eşueze procesul pentru formarea guvernului şi ar duce la alegeri anticipate în noiembrie, exceptând o întoarcere la 180 de grade a conducerii M5S pentru o refacere a alianţei populiste cu partidul de extremă dreapta Liga. Un guvern interimar ar fi în acest caz format pentru a pregăti alegerile.
Conte, care a demisionat după destrămarea alianţei M5S-Liga, a fost însărcinat de preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, să formeze un guvern în baza unei noi coaliţii de centru-stânga.
Imediat ce Conte va forma un cabinet şi va stabili un program de guvernare, va avea loc o nouă întrevedere cu preşedintele italian. Dacă acesta îşi va da acordul, noul cabinet ar putea fi supus votului în parlament vineri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu