Italia, plan de relansare economică de 222.9 miliarde de euro

Guvernul de la Roma a adoptat în noaptea de marţi spre miercuri un plan ambiţios în valoare de 222.9 miliarde de euro pentru a stimula relansarea economiei italiene afectate de pandemia noului coronavirus, informează AFP.

"Consiliul de miniştri a aprobat #RecoveryPlan, cel mai mare plan de investiţii realizat vreodată în Italia", a anunţat pe contul său de Twitter ministrul economiei Roberto Gualtieri. Acest plan, care trebuie prezentat Comisiei Europene până pe 30 aprilie, a divizat coaliţia de afaceri în privinţa priorităţilor şi a utilizării corespunzătoare a fondurilor europene.

Doi miniştri ai partidului Italia Viva, Teresa Bellanova (agricultură) şi Elena Bonetti (familie), s-au abţinut şi ar putea demisiona miercuri, ceea ce ar pune în minoritate în Senat executivul premierului Giuseppe Conte.

Sub presiune, premierul Giuseppe Conte a fost de acord să îşi revizuiască propunerea iniţială: fondurile alocate sănătăţii au fost crescute cu mai mult de jumătate iar cota investiţiilor a fost majorată, ridicându-se acum la 70%, faţă de 21% pentru stimulentele fiscale şi alte bonusuri, relatează Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel