Italia prelungeşte până pe 30 aprilie carantina pentru persoanele venite din ţările UE

Italia prelungeşte până pe 30 aprilie carantina pentru persoanele venite din ţările UE
Italia prelungeşte până pe 30 aprilie carantina pentru persoanele venite din ţările UE

Ministerul italian al Sănătăţii a prelungit luni până pe 30 aprilie obligativitatea unui test de COVID-19 efectuat cu cel mult 48 de ore înaintea sosirii în Italia, plus o carantină de cinci zile pentru oricine soseşte în această ţară venind dinspre orice altă ţară din UE.

La finalul acestei perioade de carantină este de asemenea obligatorie efectuarea unui nou test de COVID-19, relatează agenţia EFE. Pe 30 martie, ministrul italian al sănătăţii, Roberto Speranza, semnase un decret prin care a instituit aceste măsuri în cazul persoanelor care în ultimele 15 zile au fost într-o ţară membră a UE.

Valabile iniţial până pe 6 aprilie, pentru a acoperi Paştele Catolic şi a descuraja călătoriile în străinătate în această perioadă, măsurile au fost acum extinse până la sfârşitul lunii. Deşi unii italieni au renunţat astfel la planurile de vacanţă în afara ţării, în ultimele zile multe avioane au decolat din Italia, mai ales către Spania.

Pe de altă parte, autorităţile italiene vor permite călătoriile către Austria, Marea Britanie şi Israel fără un motiv specific, până în prezent aceste călătorii fiind permise doar pentru motive profesionale.

De asemenea, luni se încheie în Italia cele trei zile de lockdown naţional instituit în timpul Sărbătorilor Pascale, când toate centrele comerciale au fost închise şi ieşirile din casă interzise, cu excepţia urgenţelor sau a mersului la serviciu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel