Italia RENUNȚĂ la EURO? Terteleac, ANUNȚUL momentului: "Au început printarea LIREI. Urmează RUPTURA”

Eugen Terteleac, președintele Asociației Românilor din Italia, a făcut anunțul momentului în ceea ce privește economia Italiei. 

În contextul în care Italia duce, de mai bine de două luni, o luptă grea cu pandemia de COVID-19, se pare că autoritățile iau măsuri drastice pentru economie, iar una dintre aceastea este ieșirea din zona monetară. Anunțul a fost făcut în direct la B1 TV, chiar de Eugen Terteleac, președintele Asociației Românilor din Italia.

"IMM-urile și, în general economia italiană, așteaptă suportul din partea statului, care pare să existe, motiv pentru care economia Italiei nu va avea de suferit. În cercurile oamenilor de stat cu care am reușit să vorbesc în această perioadă, se discută tot mai mult o ieșire a Italiei din Europa, nu pe modelul Angliei, ci o ieșire, momentan, din moneda Euro. Italia se pare că în acestă perioadă printează deja moneda națională lira si este posibil ca în perioada imediat următoare să se producă această ruptură", a declarat Eugen Terteleac, în direct la B1 TV. 

Surprins de această declarație, Tudor Barbu i-a cerut lui Eugen Terteleac să mai confirme o dată informația, iar răspunsul acestuia a venit imediat, spunând că "așa s-ar părea, că Italia printează deja lira italiană și se discută tot mai mult ieșirea din moneda Euro". 

În plus, "acesta este un răspuns la comportamentul Europei în general față de Italia în această perioadă și ne reamintim că au fost sechestrate cantități de măști de care Italia avea neapărat nevoie, asta au făcut-o francezii, nemții și chiar și românii și altele", a completat Eugen Terteleac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel