Italienii nu vor mai trebui să poarte mască în exterior, începând de vineri.
Guvernul a decis în timpul săptămânii să ridice această obligaţie care fusese introdusă ca măsură de protecţie împotriva infecţiei cu coronavirus, relatează DPA.
Când se află în exterior, oamenii vor trebui să-şi acopere gura şi nasul doar când sunt în mulţimi, conform ordinului. Anterior, obligativitatea purtării măştii era în vigoare la nivel naţional atât în aer liber, cât şi în interior, indiferent de situaţia infecţiei cu coronavirus pe teren. În interior şi în transportul în comun, masca trebuie purtată în continuare.
De vineri se vor redeschide şi discotecile în Italia, însă doritorii vor trebui să facă dovada statutului lor privind coronavirusul.
Cluburile de dans au fost închise multă vreme anul trecut din cauza pandemiei şi au putut fi deschise între timp cu un grad de ocupare redus.
Turiştii care sosesc în Italia din ţările UE au nevoie fie de un test negativ de coronavirus, fie de dovada vaccinării, fie de dovada recuperării după COVID-19 pentru a intra în ţară, însă dovada statutului este necesară la multe obiective turistice populare, precum muzeele, dar şi la restaurante şi în transportul public.
Spania a ridicat obligativitatea purtării măştii în aer liber în timp ce numărul de cazuri de infecţii cu COVID-19 continuă să scadă semnificativ şi unii dintre cetăţeni continuă să poarte măşti pentru a se proteja, relatează joi Reuters.
Rata de infectare la nivel naţional s-a înjumătăţit în trei săptămâni, scăzând la 1.692 de cazuri miercuri, de la un vârf de 3.397 de cazuri la 100.000 de locuitori pe 17 ianuarie, determinând autorităţile din întreaga ţară să reducă restricţiile.
Măştile sunt în continuare obligatorii în spaţii închise şi în transportul public, dar aproape toate regiunile din Spania au eliminat cerinţa de a prezenta un certificat sanitar pentru a intra în baruri şi cluburi de noapte,
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu