ITALIA: REPATRIERE ROMÂNI. Primarul Padovei, gest șoc pentru a scăpa de români

Primarul Padovei nu mai vrea picior de român în oraș. Massimo Bitonci a creat "Fondul BITONCI", un cont bancar în care italienii pun bani pentru repatrierea românilor. 

Fondul este folosit pentru plata biletelor de transport necesare emigranților dispuşi să părăsească imobilele publice sau private ocupate în mod abuziv. Proiectul a devenit realitate la sfârșitul anului trecut, iar de atunci, primarul se laudă pe pagina de Facebook cu fiecare repatriere, scrie Știridiaspora.

Un român s-a întors în țara noastră după ce Bitonci a plătit biletul de autocar

În ultima săptămână, Bitonci a plătit biletul de autocar pentru B.N., un român de 42 de ani, originar din Sebeș, jud. Alba, care venise în Italia în urmă cu câteva luni.

Românul a povestit pentru Gazeta Românească că și-a pierdut locul de muncă iar pentru a se putea întreține a început să cerșească în zona bisericii Basilica del Santo. Apoi, împreună cu alți români, printre care și cei doi repatriați în ultima zi a anului trecut, a ocupat abuziv încăperi ale stabilimentului Foro Boario din Corso Australia.

"Sunt numeroși străini comunitari care se adresează oficiului de servicii sociale din primărie pentru a cere repatrierea. Toate cererile sunt examinate stabilindu-se gradul de risc. În cazul acesta, persoana care a fost repatriată trăia în condiții inumane. În România se va simti, cu siguranță, mai bine", a declarat primarul Bitonci.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel