Italia se schimbă: a fost aprobată autonomia regională. Se aprind discuțiile despre săraci și bogați și distanțarea de Roma

Sunt pași importanți și controversați în Italia pentru o autonomie regională. 

Legea autonomiei regionale trece de Senat, în Italia. Acesta a dat undă verde unei reforme care permite regiunilor să câștige mai multe puteri. Criticii spun că această regionalizare ar adânci diviziunea istorică dintre nordul bogat și sudul mai sărac al țării. Legea aparține lui Matteo Salvini, care co-guvernează. Mișcarea lui Salvini vine pe un fond al popularități scăzute și o încercare de a o recâștiga în nord. 

”Un pas important către o țară mai modernă și mai eficientă”

Proiectul mai are nevoie de un vot, în Camera inferioară. În Camera superioară a Senatului a primit 110 voturi pentru, 64 împotrivă. Dacă va fi aprobată, legea ar permite regiunilor să pretindă puteri mai largi asupra serviciilor publice cheie, cum ar fi sănătatea și educația, dar și să aibă un cuvânt mai mare de spus cu privire la modul în care sunt cheltuite impozitele. ”Este un pas important către o țară mai modernă și mai eficientă”, a spus Salvini, salutând aprobarea Senatului, conform Reuters. 

Partidele de opoziție nu văd cu ochi buni mutarea, ele consideră că va fi adâncită diferența economică nord-sud, fiind o problemă de bogați-săraci de la unificarea țării, în 1861. 

Calabria din Italia este una dintre cele mai sărace regiuni din Uniunea Europeană, cu produsul intern brut pe cap de locuitor de doar 56% din media UE, conform datelor din 2021 de la agenția de statistică Eurostat. În schimb, PIB-ul pe cap de locuitor în provincia alpină de nord Bolzano se situează la 151% din media UE. 

Autonomie față de Roma

Lombardia și Veneto, conduse de dreapta, precum și Emilia-Romagna, de stânga, se numără printre regiunile nordice care se așteaptă să folosească noua lege, odată ce aceasta va fi aprobată, pentru a obține mai multă autonomie față de Roma.

Conform legislației, odată ce o regiune solicită mai multă autonomie, ar începe o negociere cu guvernul central cu privire la amploarea puterilor care ar putea fi transferate.

Coaliția de dreapta a premierului Giorgia Meloni promovează proiectul de lege privind autonomia regională, ca parte a unei revizuiri mai ample a statului italian, inclusiv a planurilor de reformă constituțională pentru un șef de guvern ales direct.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel