Italia și Slovacia, finalistele competiției feminine Billie Jean King Cup

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Reveniri spectaculoase în calificările pentru finala Billie Jean King Cup, competiția pe echipe a tenisului feminin.

Publicitate

Echipa de tenis a Slovaciei s-a calificat marți seara în finala competiției Billie Jean King Cup 2024, după victoria de la dublu în fața Marii Britanii, în condițiile în care după partidele de simplu scorul era egal 1-1, revenind de la 0-1.

La dublu, meciul decisiv, perechea Viktoria Hruncakova/Tereza Mihalikova s-a impus în două seturi simetrice, 6-2, 6-2, în fața britanicelor Olivia Nicholls/Heather Watson.

În primul meci de simplu, britanica Emma Răducanu (locul 58 WTA) a învins-o în două seturi, 6-4, 7-5, pe Hruncakova (locul 241 WTA), în timp ce Rebecca Sramkova (43 WTA) a dispus surprinzător în trei seturi, 2-6, 6-4, 6-4, de Katie Boulter (locul 24 WTA), scrie Agerpres.

Reamintim că în sferturile de finală, Marea Britanie a reușit surpriza turneului și a eliminat campioana en-titre, reprezentativa Canadei, câștigând ambele meciuri de simplu, și spera să ajungă nu doar în finala competiției, unde a mai fost de cinci ori, dar să și ”spargă gheața” și să obțină primul trofeu. 

Emma Răducanu (campioana de la US Open în 2021) a câștigat în fața Rebeccăi Marino (locul 103 WTA), scor 6-0, 7-5, iar Katie Bouler a învins-o pe Leylah Fernandez (locul 31 WTA, finalistă la US Open în 2021), scor 6-2, 6-4.

Italia, succes impresionant la ”dublu”

În finală, Slovacia va întâlni echipa Italiei, care a eliminat Polonia în prima semifinală cu 2-1. Succesul a venit după o partidă entuziasmantă, la dublu, unde campioanele olimpice en-titre, Sara Errani și Jasmine Paolini s-au impus în fața perechii Iga Swiatek/Kawa Katarzyna, scor 7-5, 7-5, după o oră și 38 de minute.

De altfel, Jasmine Paolini (locul 4 WTA) și Iga Swiatek (locul 2 WTA) s-au confruntat și în al doilea meci de simplu, câștigat de fostul lider mondial, scor 3-6, 6-4, 6-4, în 2 ore și 38 de minute de joc. Primul punct al finalistelor de anul trecut a fost adus de Lucia Bronzetti (locul 78 WTA), prin victoria, scor 6-4, 7-6 (3) în fața Magdei Linette (locul 38 WTA).

Slovacia conduce cu 2-1 în confruntările directe, singura victorie a Italiei fiind în calificările de anul trecut, când s-a impus cu scorul de 3-2. 

Finala BJK Cup va avea loc miercuri, 20 noiembrie, la Malaga (Spania).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel