Peste 9.000 de persoane au intrat în Italia în ultima săptămână. De la începutul anului, peste 86.000 de persoane au intrat pe calea apei, de trei ori mai multe decât acum doi ani.
Roma vrea să rezolve cât mai repede chestiunea migraţiei ilegale, în contextul în care peste 86.000 de persoane au intrat în Italia, pe calea apei, de la începutul anului, de peste trei ori mai mult decât în 2021.
Astfel, Italia caută soluţii ferme mai ales după ce numai în ultima săptămână au fost semnalate 9.000 de sosiri, mai mult de 1.000 la fiecare 24 de ore în insula Lampedusa, conform Rador.
Premierul italian Giorgia Meloni a făcut duminică un apel la stabilirea unor relații noi și mai echitabile între Europa și țările de origine și de tranzit ale migranților, în cadrul unui summit la care participă aproximativ 20 de țări, oficiali ai UE și organizații internaționale cu scopul de a stopa fluxurile de migrație ilegală, notează apnews.
Potrivit Rador, premierul italian, Giorgia Meloni, a evitat subiectul blocadei navale cu invitaţii primei conferinţei internaţionale de la Roma despre dezvoltare şi imigraţie.
Au fost prezenţi şefi de stat şi prim-miniştri din numeroase ţări din Africa şi Orientul Mijlociu, precum şi lideri europeni, instituţii bancare şi organizaţii internaţionale.
Împreună cu aceştia, premierul a preferat să lase deoparte vechea propagandă şi să relanseze în schimb modelul parteneriatului, consolidarea fluxurilor de imigraţie legală şi, mai ales, ideea de a crea un fond de dezvoltare cu resurse puse la dispoziţie de toate naţiunile participante, prin care să se concentreze pe investiţiile în infrastructură, pentru că este modul cel mai durabil de a face cooperare.
Totuşi, Meloni propune ca naţiunile care primesc finanţarea să fie şi cele care decid cum să o cheltuiască. Pentru premierul italian, şase sunt domeniile principale de investiţii.
”Ceea ce inaugurăm astăzi este în primul rând un dialog între egal, bazat pe respect reciproc, pentru că între Europa şi Mediterana extinsă nu poate exista o relaţie competitivă sau conflictuală, deoarece, în realitate, interesele sunt mult mai convergente decât recunoaştem.
Primul obiectiv al acestei conferinţe este de a lansa proiecte şi iniţiative pe ceea ce este structural şi, prin urmare, pe şase sectoare principale: agricultură, energie, infrastructură, educaţie şi formare profesională şi apă”, a declarat Giorgia Meloni.
Întâlnirea de la Roma a avut loc cu numai o săptămână după semnarea unui acord între Uniunea Europeană și Tunisia, această întâlnire fiind numită de către premierul Meloni ca ”procesul de la Roma” și care va avea și alte reuniuni.
Potrivit cotidianului La Stampa, peste două luni ar trebui să aibă loc următoarea conferinţă în Tunisia sau în Emiratele Arabe Unite.
Astfel, acordul cu Tunisia este un model pentru întreaga Europă în domeniul energiei, a declarat preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Pe frontul controlului imigraţiei ilegale, însă, s-a dovedit deja rezultatul unor violenţe crude în respingerile la frontieră, dar Meloni rămâne imparţială faţă de ipoteza de a lega ajutorul economic acordat Tunisiei de o garanţie de respectare a drepturilor omului.
”Trebuie să încercăm să însoţim aceste naţiuni pentru a le apropia de standardele noastre. Dar Tunisia este o naţiune în dificultate extremă şi nu trebuie abandonată, pentru că ar fi periculos. Dezvoltarea creează democraţie”, a mai spus Giorgia Meloni.
Totodată, în cadrul lucrărilor conferinţei au fost abordate alte patru direcţii de acţiune. În primul rând, combaterea imigraţiei ilegale şi a traficanţilor care destabilizează ţările în care îşi desfăşoară activitatea, apoi întărirea cooperării poliţieneşti şi judiciare, concordarea legilor care se ocupă de această chestiune, dar şi îmbunătăţirea gestionării instrumentelor de repatriere şi creşterea fluxurilor de imigraţie legală, cu benzi rapide pentru ţările care cooperează în lupta împotriva traficanţilor şi cote suplimentare pentru cei care se pregătesc pentru muncă.
Despre aceste teme, care au o influenţă asupra stabilităţii politice şi sociale a continentului african şi, indirect, şi a Europei, Meloni va discuta joi şi cu preşedintele american Joe Biden, în vizita sa la Washington, mai transmite Rador.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News