Publicitate
Reprezentanta unui ONG din Italia i-a transmis lui Traian Băsescu că evaluarea caselor distruse de inundaţii este superficială şi în realitatea numărul lor este mai mare.
Traian Băsescu a fost, sâmbătă, în satul Buruieneşti. Acolo s-a întâlnit cu Gheorghe Cojocaru, primarul PSD al comunei Doljeşti, din care face parte satul Buruieneşti. Acesta i-a prezentat-o preşedintelui pe reprezentanta unei organizaţii nonguvernamentale, "Caritas", care i-a atras atenţia că evaluarea caselor distruse este făcută superficial şi că trebuie luate în vedere şi casele inundate care la iarnă vor îngheţa şi în primăvară vor crăpa.
Băsescu i-a răspuns în pur stil românesc, zicândui că autorităţile fac ce pot.
Şeful statului s-a aflat, sâmbătă, în localitatea nemţeană Buruieşenşti, unde a stat aproximativ o oră, timp în care a vizitat şapte gospodării grav afectate de inundaţii. Primarul localității i s-a plâns şefului statului, că organizaţiile străine îi ajută pe sinistraţi mai mult decât românii. Replica președintelui a venit imediat: „Dacă vă ajută străinii mai mult, atunci poate ar fi bine să vă adresaţi lor”.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News