Italienii vând case istorice la prețul unei cafele. Care este singura condiție pentru a lua locuințe de 1.300 de mp pentru 1 euro

Italienii vând case istorice la prețul unei cafele. Care este singura condiție pentru a lua locuințe de 1.300 de mp pentru 1 euro (Sursa foto: Freepik)
Italienii vând case istorice la prețul unei cafele. Care este singura condiție pentru a lua locuințe de 1.300 de mp pentru 1 euro (Sursa foto: Freepik)

Penne, un oraș medieval din centrul Italiei, pune la dispoziție locuințe abandonate la preț simbolic, fără avans sau taxe ascunse. Totul se întâmplă cu o singură condiție.

Penne, o localitate pitorească din inima regiunii Abruzzo, propune o ofertă inedită pentru cei dornici să dețină o proprietate în Italia: case abandonate vândute cu doar un euro, echivalentul unei cafele, transmite CNN. Oferta vine fără obligații financiare suplimentare, singura așteptare fiind ca noii proprietari să promită renovarea imobilelor în termen de trei ani.

Programul lansat în 2022 are ca scop revitalizarea centrului istoric al orașului, afectat de migrarea treptată a locuitorilor către alte zone. Până acum, șase locuințe au fost deja vândute, majoritatea cumpărătorilor fiind italieni. Potrivit primarului Gilberto Petrucci, alte case urmează să fie puse în vânzare în următoarele două săptămâni.

"Avem peste 40 de clădiri goale în zona veche a orașului"

„Avem peste 40 de clădiri goale în zona veche a orașului, iar toate au nevoie de proprietari noi. Cartierul istoric se golește, iar asta ne doare. Deși populația orașului e de circa 1.200 de persoane, doar 1.000 mai locuiesc efectiv în această zonă veche, care riscă să devină un oraș-fantomă”, a declarat Petrucci.

El a crescut în Penne și spune că nu poate rămâne indiferent la imaginea caselor părăsite. Din acest motiv a decis să acționeze pentru a aduce din nou viață în comunitate: „E dureros să vezi aceste locuințe lăsate în paragină.”

Primele trei case au fost vândute la începutul programului, în 2022, iar alte trei au fost tranzacționate la sfârșitul anului trecut. Locuințele date spre vânzare sunt clădiri istorice, datând din perioada medievală, cu elemente adăugate în Renaștere, și se întind pe suprafețe între 750 și 1.300 de metri pătrați, unele având până la trei niveluri.

Petrucci explică faptul că multe dintre aceste case au fost deținute de familii de agricultori, care, după Al Doilea Război Mondial – în urma distrugerilor cauzate de bombardamente – au părăsit orașul în căutarea unui trai mai bun. În anii '70, mulți dintre ei au emigrat spre SUA, Belgia, Venezuela sau orașe industriale din Italia, pentru a lucra în fabrici.

Se cere doar angajamentul ferm că reabilitarea va fi realizată în termenul de trei ani

Spre deosebire de alte localități din Italia ce oferă locuințe la preț simbolic, Penne vine cu o regulă simplificată: nu se cere nicio sumă în avans drept garanție, ci doar angajamentul ferm că reabilitarea va fi realizată în termenul de trei ani. În alte programe similare, cumpărătorii trebuie să depună între 2.000 și 5.000 de euro, sumă care este returnată doar dacă lucrările se finalizează.

Un alt avantaj al inițiativei din Penne este sprijinul acordat cumpărătorilor pe tot parcursul procesului de renovare, prin intermediul unei agenții dedicate. Dacă mai multe persoane doresc aceeași casă, prioritate va avea planul de renovare cel mai bine pus la punct și care poate fi implementat rapid.

Primarul descrie zona veche a orașului său natal ca pe un „muzeu în aer liber”, unde stilurile arhitecturale medieval, gotic și renascentist se îmbină armonios.

Istoria Pennei datează din vremea romanilor, când purta denumirea Pinna și avea un rol important în comerțul regional, lucru dovedit de artefactele expuse în muzeul local – bijuterii, sculpturi și monumente antice.

Italia continuă să fie un pionier în domeniul vânzării de "case la un euro", cu astfel de oferte întâlnite mai ales în regiunile sudice ale țării, potrivit CNN.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: publicitate@dcnews.ro


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel