Românii din Diaspora ar putea să își efectueze Inspecția Tehnică Periodică (ITP) în zonele din străinătate în care locuiesc. Senatorul Nicolae Șerban a depus un proiect de lege prin care anumite service-uri din mai multe țări europene ar urma să fie omologate de Registrul Auto Român pentru efectuarea ITP-ului.
Dacă legea va fi votată, șoferii români care locuiesc în străinătate și au mașini înmatriculate în România ar putea să își efectueze ITP-ul fără să mai fie nevoiți să se deplaseze în România. Service-urile ar urma să fie omologate de Registrul Auto Român, iar datele tehnice ale mașinii să fie stocate și în serverele RAR. Proiectul a fost inițiat de senatorul PSD, Șerban Nicolae.
Azi am înregistrat la Senat o nouă propunere legislativă. Dacă este adoptată, legea permite autorizarea de persoane și stații de inspecție tehnică periodică (ITP) în statele Uniunii Europene (inclusiv Marea Britanie), Republica Moldova, Norvegia și Elveția, pentru vehiculele înmatriculate în România. Astfel, fără cheltuieli bugetare și fără diminuări ale veniturilor bugetare, fără costuri suplimentare pentru Registrul Auto Român (RAR), românii din diaspora europeană, deținători de vehicule înmatriculate în România, nu vor mai fi obligați să suporte (la șase luni, la un an sau la doi ani), disconfortul și costurile aferente deplasării pentru efectuarea ITP în țară. Există operatori economici interesați, iar românii din diaspora europeană vor putea efectua ITP pentru vehiculele înmatriculate în România, la stații autorizate de RAR, în țările în care trăiesc în prezent," a specificat senatorul Nicolae Șerban.
Cum ar urma să arate textul de lege
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu