Iubiri extreme la Divan Film Festival: de la naționalism la violență conjugală

Patru dintre cele mai noi și surprinzătoare drame sociale din Balcani se regăsesc anul acesta în selecția Divan Film Festival: naționalism, oameni ai străzii, tulburări adolescentine și violență conjungală.

Divan Film Festival, unicul eveniment dedicat filmului și bucătăriei balcanice, va avea loc în perioada 18 – 20 august în Craiova (Centrul Vechi și Cinema Inspire), iar în perioada 21 – 26 august în Port Cultural Cetate din județul Dolj. Intrarea este liberă la toate proiecțiile și concertele.

Balkan Love, tema celei de-a opta ediții, reunește patru drame sociale care abordează diferit o problemă universală: dragostea.

Recent selecționat la Festivalul de la Sarajevo, în secțiunea Forum, și prezentat în cadrul secțiunii Panorama Special la Berlinale 2017, When the Day Had No Name (r. Teona Strugar Mitevska, Macedonia/Belgia,2017) e transpunerea cinematografică a unui eveniment real - moartea violentă a unor adolescenți, în 2012, pe malul unui lac în apropiere de Skopje - și totodată potretul acid al inechităților sociale care domină Macedonia contemporană. Adolescentul Milan (Leon Ristov) locuiește, alături de fratele său, într-o vilă luxoasă și conduce un jeep, iar asta nu are cum să nu se răsfrângă asupra relațiilor cu cei apropiați. La polul opus al balansoarului social stau nu doar prietenii săi, ci și prostituata anonimă (și minoră) pe care toții o folosesc ca ritual de trecere sau ca sac de box. În Macedonia regizoarei Teonei Strugar Mitevska, cei fără nume primesc o voce, iar realitatea e prezentată așa cum e: fără compromisuri și fără happy end. Imaginea filmului este semnată de Agnès Godard, câștigătoare a unui premiu César pentru Cea mai bună imagine și celebră pentru colaborările sale cu Claire Denis.

A Stinking Fairytale/ Smrdljiva bajka (r. Miroslav Momcilovic, Serbia/Bulgaria, 2015) ne introduce într-o lume pe care o vedem zi de zi în jurul nostru, dar aproape niciodată pe ecranul de cinema. Eroii acestei povești de dragoste atipice sunt oameni ai străzii, iar povestea lor e cu atât mai fascinantă cu cât romance-ul lor se înfiripă și se desfășoară în condiții cât se poate de potrivnice. În ciuda lipsei unui domiciliu stabil sau a unei surse de venit, relația dintre Moma și Ema urmează poticnit drumul, iar privirea regizorului îi urmărește cu umor, înțelegere și căldură.

Câștigător al Premiului Fedeora la Festivalul de la Veneția și selecționat anul acesta la Sarajevo (secțiunea Forum), Quit Staring at My Plate/ Ne gledaj mi u pijat (r. Hana Jusic, Croația/Danemarca, 2016) ne aduce aminte că suferința extremă își poate face culcuș pretutindeni, chiar și în siguranța relativă a apartamentului de bloc. Noțiunea de normalitate e în general relativă, dar parcă niciodată atât de relativă ca în povestea Marijanei (Mia Petricevic). Violența conjugală și discriminarea pe criterii de gen sunt constante în filmul regizoarei Hana Jusic, unul în care încremenirea în proiect are tot tragismul unui destin frânt.

În contextul crizei parcă fără sfârșit a refugiaților, Amerika Square/ Plateia Amerikis (r. Yannis Sakaridis, Grecia/Marea Britanie/SUA, 2016) are toată forța unui semnal de alarmă. Care e linia de demarcație între patriotism și extremism? Până unde ai fi dispus să mergi pentru a apăra tradițiile naționale și stilul tău de viață, luptând împotriva celor care le pun sub semnul întrebării? Nakos (Makis Papadimitriou) răspunde fără prea multă empatie la aceste întrebări. În cele din urmă, violența și xenofobia se întorc împotriva lor înseși, într-un film cu risc ridicat de a ne pune pe gânduri.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News