Iulia Albu a vorbit despre aventura de la America Express trăită alături de iubitul ei, Mike, cuplul lor nefiind pe placul Sânzianei Negru, concurentă și ea în cadrul competiției.
Publicitate
"Sunt și am fost mereu prea puțin interesată de anumite păreri. Consider că atitudinea echipei noastre de a sancționa impostura și a spune mereu ce am gândit a fost cea corectă. După America Express, am rămas cu multe cunoștințe și câțiva prieteni. Printre cei care merită menționați sunt Sonia Simionov, Ionuț Rusu, George Tănase, Iuliana Pepene.
În această emisiune, apar de fiecare dată anumite tipologii. Noi am fost cuplul funcțional în disfuncționalitatea sa. Au existat și gaițele neinițiate în matematică puse pe scandal, dramele umblătoare, neadaptații, simpaticii, fățarnicii, ofticoșii etc. (râde) Experiența în sine este una pe care nu o poți cumpăra cu bani. Peisajele, oamenii, adrenalina, absolut tot ce am trăit acolo sunt lucruri care vor rămâne cu noi o viață", a spus Iulia Albu, într-un interviu pentru viva.ro.
"Pentru mine, acest proiect a fost un exercițiu și o oportunitate de a învăța enorm. Și pentru asta sunt extrem de recunoscătoare. Măsura în care tu, ca individ, accepți tot ce vine la pachet cu acest proiect diferă, la fel și lucrurile cu care pleci. Nu este, cu siguranță, pentru toată lumea. Am avut momente când am plâns, momente când am râs, momente când am cedat amândoi nervos, momente în care ne-am ridicat unul pe celălalt", a mai spus vedeta.
Participarea Iuliei Albu și a lui Mike la America Express a fost presărată cu momente tensionate care au dus la despărțirea celor doi, după întoarcerea în țară, pentru o perioadă. Iulia a fost criticată și pusă în situații stânjenitoare de iubitul ei, evitând, pe cât posibil, să se certe cu el în fața camerelor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu