Handbalista formaţiei CSM Bucureşti, Iulia Curea, a declarat, miercuri, că noul sezon va fi unul greu deoarece au fost transferate multe jucătoare noi şi este nevoie de omogenitate pentru a putea obţine rezultatele aşteptate.
"Este o perioadă de acomodare, de încărcare şi, ca de obicei, la început totul e bine. Colaborarea e foarte bună, le ştiu deja pe toate jucătoarele noi, de fapt le ştiam dinainte. Cu siguranţă e mai bine cu Nora Mork în echipă decât ca adversară. Pe hârtie sunt nume mari, dar trebuie să ne aşezăm bine în teren. Mă bucur însă că au venit şi românce, sunt tinere şi consider că trebuie să le dăm şanse aici, în România, ca să ajungă mari. Va fi greu în noul sezon. Din nou sunt multe jucătoare noi... campionatul va fi mai crâncen. Echipele s-au întărit, ceea ce mă bucură, pentru că e important să avem meciuri grele acasă, nu uşoare. Va fi un campionat interesant. Ca să omogenizezi o echipă ai nevoie de un sezon întreg, dar noi timp nu avem. Timpul ne presează pe toţi. În această vară avem însă câteva meciuri amicale, ceea ce e foarte bine pentru că numai aşa poţi să construieşti. Plecăm în Germania unde avem un turneu, apoi în Suedia şi după aceea plecăm în Franţa. Deci ne vor prinde bine toate aceste turnee de pregătire", a spus ea.
Referitor la numirea antrenorului suedez Tomas Ryde la CSM Bucureşti, Iulia Curea a afirmat: "Fiecare antrenor are stilul lui, de fiecare dată e ceva nou. Tomas Ryde pune foarte mult accent pe partea mentală, ceea ce e foarte bine. În ultimul timp s-a vorbit de faptul că la CSM s-au schimbat antrenorii în ultimii ani. Într-adevăr, aşa este, trebuie să construim ceva. Dar trebuie să găsim şi un antrenor care poate să construiască, să ridice. Că nu au fost schimbaţi antrenorii pentru că i s-a năzărit nu ştiu cui. La orice echipă din lumea asta, şi la fotbal, se schimbă şi se încearcă altceva... pentru că se ştie că sezonul trecut pentru noi a fost unul ratat. De aceea sunt aceste schimbări, pentru că toţi sperăm la rezultate mai bune şi să ajungem acolo, în Final4".
Jucătoarea a menţionat că în acest moment nu mai sunt probleme financiare la echipă. "Problemele financiare s-au rezolvat. Din punct de vedere financiar totul este OK, sperăm să nu existe probleme din acest punct de vedere", a adăugat Iulia Curea.
Lotul echipei de handbal feminin CSM Bucureşti a efectuat, miercuri, la Sala Apollo din Capitală, şedinţa foto oficială înaintea startului noului sezon competiţional.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu