Iulia Scântei, noul judecător CCR din partea Senatului

Iulia Scântei, nominalizată de PNL, o va înlocui la Curtea Constituțională pe Mona Pivniceru. A doua desemnare pentru funcția de judecător CCR este votată de Camera Deputaților. Cea de-a treia nominalizare va fi făcută de președintele Klaus Iohannis.

Iulia Scântei (PNL) este propunerea Senatului pentru a fi numită în funcția de judecător CCR, au decis, marți, 3 mai, senatorii. Iulia Scântei a primit voturi 76 „pentru” și 34 „împotrivă”.

USR îl propusese pe fostul consilier prezidențial Péter Eckstein-Kovács, care a primit doar 22 de voturi „pentru”.

Iulia Scântei, propunerea PNL pentru funcţia de judecător CCR, este senator PNL din 2016, iar înainte de a intra în Parlament a mai ocupat funcţii guvernamentale. A fost consilier al ministrului Justiţiei, dar şi secretar general în cadrul Ministerului Justiţiei, în perioada 2007-2008. În ceea ce priveşte profesia juridică, are o experienţă de 22 de ani.

Iulia Scântei, primele declarații

„Vă mulțumesc pentru votul dumneavoastră de astăzi, un vot onorant și un vot care mă obligă. Mă obligă să continui ceea ce am făcut vreme de șase ani, să apăr drepturi și libertăți aici, în Senatul României, cu votul ieșenilor acordat în două rânduri, în 2016 și în 2020. De data aceasta, prin votul dumneavoastră, prin încrederea dumneavoastră și cu sprijinul Partidului Național Liberal, care m-a propus pentru această onorantă funcție de judecător constituțional, îmi voi folosi și voi exercita atribuțiile de judecător constituțional pentru a merge mai departe în ceea ce privește consolidarea democrației constituționale în România, pentru ca România să rămână membru cu drepturi depline parte a lumii libere și a comunității euro-atlantice”, a spus Iulia Scântei, după anunțarea rezultatului.

În timpul transmiterii știrii, Camera Deputaților votează noul judecător CCR care îl va înlocui pe actualul președinte CCR. Miercuri, Comisia juridică i-a audiat pe cei trei candidaţi pentru această funcţie: prim-adjunctul procurorului general, Bogdan Licu, propus de PSD; judecătorul Cristi Danileţ - susţinut de USR; şi prof. univ. Ioan Sabău-Pop - din partea AUR. Toţi trei au primit avize favorabile din partea Comisiei juridice.

De asemenea, președintele Klaus Iohannis urmează să nominalizeze un candidat pentru locul lui Daniel Morar.

Potrivit Legii, numirea noului judecător la CCR trebuie efectuată cu cel puţin o lună înainte de încetarea mandatului judecătorului predecesor. Curtea Constituţională este compusă din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de nouă ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Dintre aceştia, trei sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de preşedintele României. Curtea se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din trei în trei ani. Preşedintele Curţii Constituţionale este ales prin vot secret pentru o perioadă de trei ani, în termen de cinci zile de la înnoirea Curţii. Mandatul preşedintelui poate fi reînnoit. 

Citește și: Camera Deputaţilor, vot. Cristi Danileţ, candidat la CCR, se laudă, în Parlament, cu notele de la facultate

Citește și: Victorie! L-au prins! Percheziție la un român din Marea Britanie implicat în atacurile cibernetice rusești. Bode, anunț de ultimă oră

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel