Iulia Timoşenko refuză să-și continue tratamentul, în semn de protest

iulia_timosenco
iulia_timosenco
Alegeri prezidentiale 2024

Fostul premier ucrainean, Iulia Timoşenko, refuză continuarea tratamentului medical, în semn de protest față de divulgarea informațiilor legate de starea sa de sănătate și a îngrijirilor medicale, potrivit celor declarate de adjunctul ministrului ucrainean al Sănătăţii.

Iulia Timoşenko, deși suferă de hernie de disc şi a ieşit recent dintr-o grevă a foamei de 20 de zile, ”a refuzat să mai primească îngrijiri medicale”, a afirmat ministrul adjunct Oleksandr Tolstanov, în cadrul unei conferințe de presă, organizată în apropierea clinicii publice de la Harkov (est), unde este spitalizată Timoşenko.

Protestul opozantei survine după ce serviciul penitenciar a publicat luni informaţii cu privire la procedurile medicale de la spital, în special la programele de vizită ale medicilor, a afirmat fiica opozantei, Evghenia.

De altfel, și medicul german al Iuliei Timoşenko, neurologul Lutz Harms de la clinica berlineză Charite, va părăsi Ucraina în curând, dar va fi înlocuit de un alt coleg german.

De cealaltă parte, un responsabil al filialei regionale a serviciilor penitenciare a susținut, însă, că documentul în cauză nu precizează serviciile medicale furnizate dnei Timoşenko.

Dacă Iulia Timoşenko va relua îngrijirile medicale rămâne ca aceasta să ia o decizie finală, după consultări cu fiica sa și cu avocatul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel