Frumoasa Iulia Vântur, deși nu vrea să dezvăluie niciun cuvânt în legătură cu informațiile vehiculate în presă, privind apropierea dintre ea și actorul indian Salman Khan, a postat câteva fotografii care măresc și mai mult misterul care învăluie această relație.
Două fotografii postate recent de Iulia Vântur pe Facebook nasc deja zvonuri, având în vedere că vedeta postului Pro TV apare cu celebrul punct roşu în frunte, denumit "bindi", care este purtat de femeile hinduse măritate, scrie libertatea.ro.Speculațiile privind o eventuală căsătorie a Iuliei Vântur în India sunt avansate și pentru că cele două imagini nu sunt însoțite de un mesaj explicativ al semnului.
Considerat un simbol al celui de-al 3-lea ochi, cel magic, în religia hindusă, acest punct roşu, format cu ajutorul pudrei de vermilion și plasat în mijlocul frunții, are și o funcție socială. El reprezintă un soi de verighetă a femeii indiene căsătorite, semnul deosebind-o astfel de femeia necăsătorită.
Zvonurile privind existența unei relații mai profunde decât o simplă prietenie între Iulia Vântur și actorul de la Bollywood, Salman Khan, au fost alimentate și de informația prezentată de sursa citată în urmă cu câteva zile, potrivit căreia vedeta postul Pro TV s-a mutat în casa părinţilor lui Salman. În societatea indiană, în continuare ghidată după tradiţii şi reguli nescrise, dar stricte, mutarea înseamnă, fără îndoială, "căsătorie".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu