Iulian Arba, fiul unei foste campioane olimpice, mort la pescuit

Canotajului românesc este în doliu, după dispariția fulgerătoare a canotorului Iulian Arba, component al lotului național de canotaj și  fiul fostei campioane olimpice, Rodica Arba. 

Publicitate

Acesta se afla sâmbătă la pescuit în zona Vadu Izei, când a atins cu undița firele de înaltă tensiune. A căzut imediat secerat la pământ și și-a dat ultima suflare.

Echipajele de salvare sosite la fața locului nu au mai avut ce face pentru a salva viața tânărului, acesta fiind declarat decedat. Trupul neînsuflețit a fost preluat și transportat la morga spitalului din Sighet pentru stabilirea cauzei decesului.

În vârstă de 26 de ani, Iulian Arba era component al naționalei României de canotaj, cu care în ultimii ani a participat la numeroase competiții europene și naționale. Era un sportiv de mare valoare, făcând parte dintr-o familie cu tradiție în acest sport.

Mama tânărului, Rodica Arba, era plecată în Moldova, la înmormântarea unei rudenii decedate în străinătate. Rodica Arba-Pușcatu, în vârstă de 53 ani, este o canotoare română, dublu laureată cu aur olimpic la Los Angeles 1984 și Seul 1988. După ce s-a retras din activitatea sportivă de înaltă performanţă, a fost angajată a Poliţiei de Frontieră, până la pensionare.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel