Sorin Grindeanu a fost votat președinte interimar la Camera Deputaților.
Social-democratul Sorin Grindeanu va prelua, de marţi, preşedinţia interimară a Camerei Deputaţilor, conform deciziei Biroului permanent al forului legislativ.
Iulian Bulai (USR) a făcut un comentariu despre acest subiect.
”Sorin Grindeanu este noul președinte interimar al Camerei Deputaților. Prin abtinerea PNL de la vot. Sorin Grindeanu e premierul PSD cu OUG 13. Klaus Werner Iohanis și Sorin Grindeanu și-au dat mâna. La mai puțin de 4 ani după ce 600.000 de romani au ieșit în stradă împotriva PSD și Grindeanu. Oare câți oameni vor ieși în stradă împotriva președintelui Klaus Werner Iohanis?”, a scris Iulian Bulai (USR) pe Facebook.
Social-democratul a preluat conducerea Camerei Deputaților pentru următoarele două săptămâni. El a primit, marți, în Biroul Permanent, șapte voturi. Precizăm că reprezentanții PNL nu au votat în Biroul Permanent. Social-democratul a primit voturi inclusiv de la AUR, UDMR și minorități naționale. Pe lângă Sorin Grindeanu, a mai fost o propunere în persoana Cristinei Prună.
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a făcut un comentariu după ce Sorin Grindeanu a fost votat președinte interimar al Camerei Deputaților. ”Mă bucur că a reușit să creeze o majoritate în Parlament, astfel încât să fie președinte interimar”, a zis liderul PSD.
Înainte de Sorin Grideanu, postul a fost ocupat, de asemenea, pentru 14 zile, de Florin Roman de la PNL.
Amintim că plenul Camerei Deputaților a adoptat, recent, hotărârea de vacantare a funcției de președinte, după demisia lui Ludovic Orban.
VEZI ȘI: Reacția USR, după alegerea lui Sorin Grindeanu ca președinte interimar al Camerei Deputaților
Ciucă și-a depus, prin fax, mandatul
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu