Iulian Dumitrescu și-a depus candidatura pentru CJ Prahova: O decizie pe care am luat-o singur. E o luptă cu PSD Prahova, sunt disperați să pună mâna pe județ

Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Iulian Dumitrescu a făcut o declarație în care a sugerat că PSD se află în spatele problemelor sale juridice.

După ce și-a depus candidatura pentru un nou mandat de șef al Consiliului Județean Prahova, deși este acuzat de luare de mită, Iulian Dumitrescu a ajuns la Poliție să semneze controlul judiciar în dosarul său. Acesta ar fi luat mită 16 milioane de lei. Iulian Dumitrescu a făcut o declarație la Antena 3 CNN unde ar fi sugerat că PSD se află în spatele problemelor sale juridice.

"O luptă pe care o ducem cu PSD-ul în Prahova"

"Ieri mi-am depus candidatura pentru un nou mandat de președinte al Consiliului Județean. Am spus că a fost o decizie personală, nu a fost o decizie ușoară, dar nu am luat-o singur. M-am sfătuit cu primarii, m-am sfătuit cu colegii din Prahova, iar aici sunt două direcții. Pe de o parte, ar trebui să simt ce vor cetățenii din Prahova și să-mi dau seama dacă vor să mai candidez, și pe de altă parte e și o luptă pe care o ducem cu PSD-ul în Prahova. Acolo e un PSD care e condus de facto de clanul Cosma și practic ei sunt disperați să pună mâna pe județul Prahova. Da, sunt oameni care mă susțin printre cetățeni. Altfel nici nu aș candida, pentru că PSD e disperat să pună mâna pe județ și atunci ei recurg la manipulări, la proteste spontane, la șantaje, la amenințări, la plângeri și la tot arsenalul. Am fost șantajat și amenințat eu și foarte mulți primari, pentru că cei din Clanul Cosma au un anumit renume în Prahova. Pot să vă spun că n-am de gând să-i las să pună mâna pe Prahova și n-am de gând să-i las să strice niște proiecte vitale pentru prahoveni pe care le-am construit în ultimii 3 ani de zile", a declarat Iulian Dumitrescu.

Secretarul General al PNL, Lucian Bode, a sesizat Curtea de Arbitraj. Are susținere din partea partidului?

"Da, aici sunt chestiuni procedurale. Cred că puteți să întrebați dumneavoastră colegii din partid dacă mă susțin sau nu. Dincolo de susținerea de la centru, vă dați seama că sunt destui colegi și i-ați văzut în spațiul public, mă interesa în primu rând susținerea celor din Prahova că eu acolo merg să votez. Degeaba mă susține cineva din Baia Mare dacă cei din Prahova nu m-ar susține. Acolo trebuie să știți că după discuții cu primarii, cu colegii, au venit 6 primari din alte partide în PNL. Asta înseamnă ceva într-o perioadă în care într-adevăr eu am o problemă de care știți și dumneavoastră", a afirmat Iulian Dumitrescu.

DNA v-a interzis să vă exercitați funcția în Consiliul Județean. Asta nu vă împiedică să continuați șefia la CJ dacă veți câștiga?

"Și aici este o confuzie. Eu sunt cercetat și sunt sub control judiciar. Dintre cei cercetați, ulterior, unii vor fi trimiși în judecată, alții nu vor fi trimiși în judecată. Dintre cei trimiși, unii vor fi condamnați, unii nu vor fi condamnați. Eu sunt în faza de cercetare. Dacă vă uitați în partidele politice sunt convins că o să mai găsiți în toate partidele oameni cercetați penal care trebuie să aibă încredere în Justiție. Eu am spus că sunt nevinovat și o spună încă o dată astăzi. Altfel, nu aș fi candidat. Am încredere că cei care cercetează dosarul vor ajunge la aceeași concluzie pe care o spun și eu acum, că sunt nevinovat. Oricum, trebuie să treacă timp. Lucrurile astea nu se fac de azi pe mâine, până la urmă Justiția trebuie să-și facă datoria", a mai spus Iulian Dumitrescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel