Iulian Lorincz: Diaspora merită o reprezentare adecvată în Parlament și trebuie să își exercite dreptul de vot

Iulian Lorincz, deputat de Diaspora, a adus în discuție un subiect extrem de important în cadrul emisiunii „România are nevoie de tine, implică-te”: numărul real al românilor din diaspora și importanța votului acestora la alegerile prezidențiale și parlamentare.

Publicitate

Iulian Lorincz a subliniat că actualul sistem legislativ, care acordă diasporei doar șase parlamentari, este total inadecvat și depășit. Acesta a criticat legislația electorală actuală, pe care o consideră „arhaică” și care se bazează pe o anexă ce nu a mai fost actualizată de aproximativ 15 ani.

„Realitatea este că șase parlamentari pentru diaspora este foarte puțin. Legislația electorală este arhaică din punctul acesta de vedere, face trimitere la o anexă care nu mai e actualizată de vreo 15 ani și practic ceea ce se întâmplă este că parlamentarii de diaspora reprezintă numărul de cetățeni care sunt posesori ai pașapoartelor CRDS, adică și-au declarat oficial domiciliul în străinătate. Numărul acesta nu este actualizat, sunt aproape 1,2 milioane de români care au deja pașaport CRDS. Anexa aia face referire la vreo 200 și ceva de oameni.

Recensământul nu este clar, dar noi analizăm datele instituțiilor statului unde stau acei români. În Marea Britanie există 1,2 milioane de români. Deci oficial, statul britanic a preluat 1,6 milioane de cereri de a avea reședința în Marea Britanie și au primit 1,2 milioane. Dacă ne uităm pe datele actualizate în Germania sunt 925 de mii de români, în Spania sunt 625 de mii de români, în Italia sunt vreun milion. Deci numai din câteva țări îți ies peste 4 milioane de români. Dacă te uiți cât a ieșit recensământul în România, sunt prea mulți români dintr-odată”, spune acesta.


Problema neactualizării datelor


Lorincz a criticat și lipsa de actualizare a datelor din recensămintele românești, subliniind că este imposibil ca în România să existe încă atâția români dacă ținem cont de numărul mare de cetățeni care au emigrat.

„Mi-e foarte greu să cred că mai pot lucra la negru români în Marea Britanie, dar legal locuiesc acolo 1,2 milioane de români. Dubla cetățenie în Spania nu e o problemă reală. Eu am locuit 17 ani în Spania și țin minte că în 2006-2007 ajungeau autocare pline de români care mergeau direct la muncă, apoi a venit criza.

Statul spaniol are două tipuri de monitorizare a cetățenilor străini, una din care fac parte eu și una din care nu mai fac parte: e un fel de card verde pe care ți-l dau pentru că ai reședința acolo, locuiești legal în Spania și mai există o actualizare a tuturor primăriilor a bazei de date de cetățeni străini și vedem că sunt peste un milion de români care au acel card verde, pe care îl am si eu, deși nu mai locuiesc acolo și mai e o bază de date în care sunt 625 de mii, iar această bază de dat este actualizată pentru că primăriile chiar își fac treaba”, continuă Lorincz.



Motivele plecării românilor


Deputatul a discutat și despre motivele pentru care românii continuă să plece din țară, afirmând că plecările nu mai sunt motivate doar de nevoia de bani, ci mai ales de lipsa locurilor de muncă și de dorința de a oferi copiilor lor un viitor mai bun.

„Ceea ce s-a întâmplat a fost o a doua migrare a românilor, s-au dus în Franța, în Germania, în Marea Britanie să vadă dacă găsesc joburi mai bune.

Acum românii care continuă să plece nu mai pleacă pentru bani neapărat, ci pentru că nu au locuri de muncă, sau pentru viitorul copiilor lor, să aibă oportunități mai multe în viață. Oamenii mai vârstnici, de exemplu, nu se întorc în țară pentru că nu au un sistem de sănătate atât de modern în așa fel încât să se simtă protejați de către stat.

Alt motiv este transportul public, sau autostrada, românia are abia o mie de km pe bucăți, dar când vezi că țara respectivă îți oferă un serviciu pe care îl meriți și pe care ar trebui să îl aibă orice cetățean, te duci în direcția aia.

Eu cred că românii pleacă și pentru că nu au încredere în instituțiile statului, este o lipsă de încredere totală. Încercăm să schimbăm acest lucru în politică, nu e ușor dar există o lipsă de încredere în instituțiile statului, mai ales la nivel central, din partea cetățenilor pe bună dreptate”, explică acesta.



Importanța participării diasporei la vot


Un alt subiect central al discuției a fost importanța participării diasporei la vot. Lorincz a subliniat că, deși românii din afara țării își doresc schimbare, este necesar ca aceștia să fie convinși să participe activ la alegeri.

„Este important să mergem la vot pentru că se schimbă un ciclu electoral la nivel prezidențial, domnul Iohannis nu mai poate candida, acum schimbăm, avem război la graniță, se schimbă multe lucruri în lume în general și în România este la fel. E important să avem o persoană care nu provine dintr-un sistem. Elena Lasconi, cea căreia o să îi fac și campanie, este o persoană care a demonstrat că poate face lucruri la Câmpulung Muscel, a adus milioane de euro din fonduri europene, a fost primar, a adus fonduri europene cât nu s-au adus în 30 de ani.

Alegerile parlamentare sunt și ele foarte importante, nu doar cele prezidențiale, pentru că până la urmă cine guvernează țara aceasta este guvernul care este votat de parlament. Există tendința aceasta în diaspora de a vota mult mai mult la prezidențiale decât la parlamentare, din păcate, dar este foarte important ca românii din afara granițelor țării să voteze la ambele”, a încheiat Lorincz.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel