Deși are rădăcini încă din 1991, IULIUS este o prezență sub acest nume pe piața de real estate din 2000, atunci când inaugura primul mall din afara Capitalei. Tot de atunci realizează cele mai ambițioase proiecte de regenerare urbană, care au devenit ancore pentru comunitate și surse de dezvoltare pentru orașe precum Iași, Timișoara, Cluj-Napoca și Suceava.
Cum s-ar traduce în cifre impactul proiectelor IULIUS în comunitate? Sunt investiții de peste un miliard de euro realizate în România, dintre care aproximativ 750 de milioane reprezintă cele două ample proiecte mixte de revitalizare urbană – Palas Iași și Iulius Town Timișoara.
Pe segmentul retail, acolo unde s-a format inițial, IULIUS a dezvoltat în cei 20 de ani peste 300.000 de mp de spații pentru cumpărături, cu prezența a mai mult de 1.000 de branduri internaționale, producători autohtoni și concepte de entertainment.
Concepute pe formate mixte, proiectele IULIUS sunt deja repere și pe segmentul office, prin brandul United Business Center. Cu un portofoliu de 13 clădiri verzi și peste 152.000 mp, a ajutat la atragerea unor companii renumite în trei mari orașe ale țării – Iași, Timișoara și Cluj-Napoca. Dincolo de spații de birouri premium, United Business Center înseamnă o comunitate puternică cu peste 80 de sedii și mai mult de 15.000 de angajați. De altfel, proiectele IULIUS sunt echivalentul a mai mult de 20.000 de locuri de muncă, incluzând și celelalte funcțiuni. „Proiecte care oferă noi perspective de dezvoltare și care reconvertesc zone insuficient valorificate ale orașului în poli de atracție fac parte din portofoliul IULIUS încă din 2012, când se inaugura la Iași primul ansamblu mixed-use din România. Cu o investiție de peste 310 milioane de euro, Palas Iași a oferit modelul de revitalizare care îmbină funcțiunile de retail, office și entertainment, în jurul unei grădini publice, astfel încât să ofere comunității largi o destinație. Acum, proiectul este sinonim cu centrul de business al regiunii, principala destinație de shopping și recreere, dar și locul preferat pentru socializare și evenimente culturale. Palas este astăzi inima financiară și socială a orașului și a întregii regiuni”, a spus Raluca Munteanu, Business Development Manager IULIUS.
Modelul de regenerare urbană mixtă a fost replicat la Timișoara, acolo unde, în vara anului trecut, s-a inaugurat Iulius Town, cea mai mare investiție din real estate, de peste 442 de milioane de euro, realizată de IULIUS în parteneriat cu Atterbury Europe. Mall-ul operat în vestul țării încă din 2005 a fost completat cu funcțiuni office, noi concepte de retail și entertainment, dar și cu investiții în conectivitate și modernizarea infrastructurii, inclusiv prin crearea unui pasaj auto subteran. „Dezvoltat într-o zonă cu moștenire industrială, Iulius Town reprezintă acum districtul de business al regiunii, dar și un spațiu social vibrant. Este un reper despre cum proiecte de o asemenea amploare se armonizează cu orașul și cum pot lucra în beneficiul comunității”, a adăugat Raluca Munteanu.
Proiectele IULIUS se remarcă nu doar prin faptul că integrează funcțiuni multiple, generând valoare prin îmbinarea spațiilor de birouri premium cu zone de retail și petrecere a timpului liber, dar și prin aceea că acordă o atenție deosebită elementului verde. Grădinile sunt inima dezvoltărilor mixte, amprenta spectaculoasă, de culoare, care atrage și fidelizează publicul.
Grupul a investit sume importante – peste 15 milioane de euro – în parcurile Palas Iași, Iulius Town Timișoara și Iulius Mall Cluj, care au fost amenajate de peisagiști renumiți din Italia, Germania și România. „Proiectele IULIUS sunt concepte sustenabile, care transcend rolul lor funcțional și se armonizează identității comunităților din care fac parte. Sunt singurele proiecte care integrează grădini ample, aducând natura în mijlocul orașelor, între oameni. Dincolo de inserția verde în centrul proiectelor și de frumusețea lor, sunt adevărate spații pentru socializare, dar și scenele celor mai importante evenimente artistice. Reprezintă un motiv în plus să-ți petreci timpul în aer liber, îmbinând astfel plăcerea de a face cumpărături, lucrul la birou sau sarcinile cotidiene cu relaxarea pe iarbă, printre copaci. Au și un rol funcțional, acela de a asigura o conexiune prin natură cu orașul și de a înlocui impresia că intri într-un proiect închis”, a mai spus Business Development Manager IULIUS.
Un alt element care diferențiază proiectele IULIUS îl reprezintă conceptele sustenabile integrate, care includ investiții în soluții de conectivitate și modernizare a infrastructurii rutiere și pietonale. Scopul este acela de a aduce proiectul mai aproape de oraș, de oameni. Odată cu dezvoltarea proiectului Palas, de exemplu, pe harta orașului a apărut o stradă nouă, care traversează ansamblul, dar și cea mai mare parcare subterană din țară, cu 2.700 de locuri. O investiție de 73 de milioane de euro care nu deservește doar proiectul din centrul orașului, ci publicul larg.
Mai recent, odată cu dezvoltarea Iulius Town Timișoara, a fost construit un pasaj subteran care străbate complexul și fluidizează traficul rutier în zonă. Pentru realizarea lui și lărgirea și modernizarea străzilor din proximitate, dar și pentru o clădire de utilitate publică de 1.100 mp, toate donate municipalității, IULIUS a investit 13 milioane de euro. Tot în Iulius Town sunt aproximativ 4.000 de locuri de parcare, supraetajate și subterane, pentru care au fost alocate alte 40 de milioane de euro. „Gândim proiectele astfel încât să se plieze și pe principiile «walkable cities» și să răspundă unei dezvoltări durabile și sustenabile. De aceea, sunt alocate spații largi pietonilor și sunt asigurate conexiuni cu orașul prin alei și spații verzi. De asemenea, sunt gândite facilități menite să impulsioneze deplasarea cu mijloace alternative, cum sunt dușurile și vestiarele amenajate în clădirile de birouri și spațiile de parcare special alocate bicicliștilor”, spun reprezentanții IULIUS.
IULIUS continuă dezvoltarea de proiecte mixte, în ciuda actualului context economic și social. Lucrările la Palas Campus, în Iași, sunt în toi. Este vorba despre o investiție ce depășește 120 de milioane de euro, care va livra pe piață 60.000 mp de spații de birouri. Deși vorbim de o singură clădire, cea mai mare ca suprafață pe segmentul office din țară, este un proiect mixt integrat de regenerare urbană, specialitatea companiei IULUS. Investiția va fi finalizată în 2022, generând peste 1.700 de locuri de muncă în perioada construcției și peste 5.000 după inaugurare.
Fidel principiului privind mobilitatea urbană este și acest proiect, care prevede realizarea unei artere noi și lărgirea a cinci străzi adiacente, dar și spații generoase de parcare, o stație pentru mijloacelele de transport în comun și piste pentru ciclism. În total, acestea reprezintă investiții de 35 de milioane de euro. Mai important, Palas Campus va reda comunității și orașului o zonă insuficient valorificată, în ciuda poziției sale centrale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu