Cea de-a șaptea ediție iUmor, seara trecută, la Antena 1, l-a adus în fața juraților pe Radu Bucălae în calitate de invitat special, dar a făcut să urce pe scenă și o serie de concurenți pe care, probabil, jurații și-ar dori să nu îi revadă.
O apariție greu de uitat, Magdalena Chihaia a adus cu ea la iUmor și un soț răposat și un sicriu în care acesta se "odihnea" și i-a făcut acestuia câteva confesiuni care i-au adus concurentei trei voturi de DA din partea juraților. "A fost un număr serios, despre o situație serioasă", a spus Delia amuzată, pe când Mihai Bendeac a apreciat atât prestația Magdalenei, cât și pe cea a "soțului" acesteia. "E foarte greu să joci un mort! Rar s-a întâmplat să vedem aici un număr care să reflecte realitatea în asemenea hal!", a spus actorul.
În cele din urmă, jurații și-au dorit să încerce și sicriul lăsat în urmă de concurenți. "Eu am mai stat în sicriu, mi s-a pus și capacul, m-au băgat în groapă și au turnat și pământ peste mine. Când am auzit cum cãdea pământul... a fost îngrozitor", a spus Mihai Bendeac, în ciuda protestelor Deliei. "Nu e de bun augur, să știi!", a spus aceasta.
După o apariție la iUmor și una la X Factor, Mihai Marin a pășit de această dată fără emoții și cu un plan bine stabilit: "Vreau să mă ajute doamna Delia în carieră!". Și chiar dacă noua piesă nu i-a cucerit pe cei trei jurați așa cum a făcut-o hitu-ul său "Soarele și luna", Mihai Marin a primit șansa de a-și prezenta întregul repertoriu și de a primi câteva sfaturi de la Delia și Cheloo. Eforturile l-au făcut însă pe Mihai Bendeac să cedeze și să părăsească lecția de muzică și stilistică, mai ales când a aflat că Mihai Marin nu concurează de această dată, ci a venit în calitate de invitat special. "Eu am avut răbdare și am stat o oră și ceva cât a stat acolo", a spus Delia încântată.
Și când glumele macabre păreau departe, Alexandru Vetișan, zis "Moartea", a pășit pe scena iUmor. "Sunt moartea umorului", i-a avertizat acesta înainte de a-i lua la "roast". "Să știi că l-ai enervat crunt pe Mihai, e fiert", a spus Delia, ceea ce l-a supărat pe Vetișan. "Ar trebui să încurajați concurenții!", a spus acesta după ce "Moartea" a primit doi de NU.
Alin Armășelu, zis Shelu, este autorul unui viitor hit, crede el, în care toate cuvintele încep cu litera "c", însă pentru apariția la iUmor a ales să vină cu o piesă rap. "A fost un fel de rimă după rimă, care să îmi sublinieze jovialitatea. Momentul meu a implicat un negativ alert și am vrut să inspir lumea să se relaxeze", a explicat acesta juraților, care însă au avut sentimente contradictorii. Shelu a primit doi de DA pentru a intra în aplicație, însă nu l-a convins și pe Cheloo. „Acestea sunt momentele în care colegii mei se pierd în lumea creată de artistul de pe scenă și sunt slabi", a spus acesta.
Punga care a umplut paharul lui Mihai Bendeac în această ediție s-a numit Rotaru Sergiu. Îmbrăcat în costum și cu o pungă de hârtie pe cap, chiar dacă nu a mai făcut stand-up, Sergiu le-a spus juraților o poveste cinică despre prietenul său imobilizat. "Din punct de vedere artistic, povestea lui este marele mister de la iUmor! Pentru că nu am înțeles nimic, nu a avut un început și o finalitate", a spus
"Or să îl urască toți magicienii!"
Cheloo văzând că numărul lui Sergiu continuă la nesfârșit, dar nu duce nicăieri, iar părerea unanimă s-a tradus în trei voturi negative.
Magicianul Akira, care în trecut a lucrat ca electrician, a aflat de iUmor pe internet și de la foști concurenți din Japonia, așa că și-a dorit să se înscrie și el. Riscul asumat de el este însă că nu doar face trucuri, ci dezvăluie și modul în care le-a făcut. "Or să îl urască toți magicienii!", a spus Delia. Numărul său le-a făcut însă juraților ziua mai bună, iar lui i-au adus trei voturi de DA.
În fiecare sâmbătă, de la ora 20.00, la Antena 1, jurații iUmor Delia, Mihai Bendeac și Cheloo vor avea de jurizat numerele unor concurenți neașteptați, din întreaga lume, dar vor fi nevoiți să se reîntâlnească și cu unii pe care sperau, probabil, să nu îi mai vadă vreodată. Iar pentru situațiile controversate în care unul dintre cei trei era supărat că un concurent nu a fost suficient de bun pentru a obține suficiente voturi, se întrevede o soluție – jurații vor putea folosi o "carte verde", care le va da ocazia să devină antrenori pentru un concurent și să îl ajute să revină cu un număr mai bun!
Concurenții care primesc minimum două "Thumbs up" vor putea fi apoi votaţi de către telespectatori cu ajutorul aplicaţiei gratuite iUmor, creată special de Antena 1, votul începând în timpul ediţiei respective şi terminându-se a doua zi la ora 16:00. Câştigătorul fiecărei ediții va fi anunțat luni, în cadrul emisiunii Observator 16.00, și se va califica direct în finală! Mai mult, în fiecare săptămână, fiecare emisiune iUmor va fi însoțită de o ediție specială, distribuită exclusiv pe AntenaPlay.ro, unde abonații pot vedea tot ce se întâmplă în culise și vor avea acces nelimitat și necenzurat la numere integrale din cel de-al șaselea sezon și momente care nu s-au văzut la televizor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu