Ana-Maria Caliţa, câştigătoarea celui de-al patrulea sezon iUmor, într-un interviu acordat DC News, a vorbit despre experiența care i-a schimbat viața.
Tânăra a reuşit să impresioneze atât juriul, cât şi publicul cu un roast, câștigând astfel marele premiu în valoare de 20.000 de euro. În timp ce finala iUmor bate la ușă, duminică românii urmând să afle cine este câștigătorul din sezonul 2018, haideți să aflăm ce face câștigătoarea de anul trecut.
Faci stand-up comedy din pasiune. Ești talentată, ambițioasă, frumoasă, cu mare priză la public. Ai absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și ai câștigat finala iUmor în decembrie 2017. Ce ți-ai dori neapărat să mai știe oamenii despre Ana Maria Calița?
Nu știu, că sunt om. Fac multe lucruri, încerc să fac cât mai multe, mi se pare că nu-mi ajunge niciodată ziua, gătesc, fac curat, fac sport, mă uit la seriale, citesc.
Care a fost primul tău contact cu stand-up comedy? De asemenea, mai ţii minte prima glumă pe care ai spus-o pe scenă?
Prima dată când am încercat să fac stand-up, a fost la o seară de Open Mic (seara amatorilor), m-a înscris o prietenă și m-a obligat să merg. A fost un dezastru frumos, pentru că nu știam exact cum se face, dar mi-a plăcut mult senzația de pe scenă. Prima glumă a fost așa: m-am așezat pe o pătură și am zis „acum o să fac stand-up" și m-am ridicat. Evident că nu a râs nimeni, dar pentru mine a fost un moment important, am simțit că vreau să fac asta și nu m-am oprit.
Experiența iUmor a fost așa cum ți-ai imaginat?
Prima mea participare a fost suprinzătoare, nici nu mă gândeam cum o să fie, ce o să se întâmple, dar a fost plăcut, chiar dacă nu am reușit să câștig premiul. A doua oară mi-am imaginat și propus să mă întorc acasă cu premiul și mi-a iesit. Mi-am dorit foarte tare. Nu era prima dată când îmi propuneam să câștig, mi s-a mai întâmplat asta la un festival de stand-up, unde am câștigat tot locul I.
După ce ai câștigat, unii spuneau ca ai fi fost avantajată de Mihai Bendeac. Cum comentezi la jumătate de an de la finala iUmor?
În decembrie, după ce am aflat că am câștigat și am văzut comentariile răutăcioase, am plâns. Știam cât de mult am muncit și mi se părea nedrept să fiu judecată astfel. Știu că poate a stat la bază momentul când Bendeac m-a pupat, dar el pupă pe oricine. Acum, după jumătate de an, râd, nu mă mai deranjează nimic. Sunt perfect conștientă că nu pot să mulțumesc pe toată lumea. Indiferent ce ai face, se vor găsi oameni cărora să nu le convină ceva. Cred foarte mult că trebuie să-ți urmezi visul și să lupți pentru tine, nimeni altcineva nu o va face.
Cum s-a schimbat viața ta după ce ai câștigat?
Frumos! Am mai multe spectacole, mi se întâmplă tot felul de faze amuzante pe stradă când mă recunosc oamenii, primesc multe mesaje frumoase și, în sfârșit, e mama mândră că m-a văzut la televizor.
Într-un spectacol, te-a cenzurat vreodată cineva sau a încercat să te cenzureze?
Da, de obicei la evenimentele private se cere strict treaba asta, să nu folosești anumite cuvinte. Mie nu îmi este greu, oricum nu o fac de obicei, dar a fost și o excepție la TV, dar acolo era o glumă care nu funcționa altfel.
Să ne imaginăm că eşti în sală, spectator, dar pe scenă eşti... tot tu. Cât de tare râzi la glumele tale?
Râd, nu știu cât de tare, dar e important când construiești glumele să râzi tu la ele, e un test, altfel de ce ar râde altcineva?!
Ce le-ai recomanda unor tineri care vor să se apuce de stand-up comedy?
Să meargă la o seară de open mic și să o facă pur și simplu. Pe scenă înveți cum se face.
Crezi că stand-up comedy poate fi și o formă de educație?
Poate, dar nu își propune neapărat treaba asta, e umor și trebuie să-l iei ca atare, să te bucuri, sigur, e și un mesaj acolo pentru că e adevăr în glume, nu se poate altfel. Dacă îți pui întrebări, „de ce a zis omul ăsta treaba asta?" , poate cauți răspunsuri și afli mai multe lucruri, deci poate să fie și o formă de educație.
Spuneai că iUmor este un vis de care ai nevoie. Ce vis urmează?
Am deja în plan multe lucruri și lucrez ca viitoarele proiecte să funcționeze.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu