Ivan: PNL vorbește pe mai multe voci. Ce spune Zgonea

zgonea
zgonea

Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, spune că mai mulți miniștri ai PNL au fost prezenți, marți, în biroul său, și au fost de acord cu constituirea unei comisii parlamentare de anchetă.  Liderul PSD subliniază că decizia politică a fost luată în favoarea alcătuirii acestei comisii, deși voci din PNL susțin că liberalii nu au fost consultați.

”Discuția cu toți liderii grupurilor aflați la mine în birou a fost unanimă în a construi această comisie comună. Colegii mei, liderii grupurilor parlamentare au fost de acord să lucreze pe un draft pe care să-l prezinte. Nu am văzut nici de la dl. Stroe, nici de la dna. Câmpeanu nici o opoziție și nici o obiecție. Când liderul grupului emite o opinie și nu are o obiecție înseamnă că decizia este a tuturor”, a declarat Zgonea pentru Antena 3.

”Eu am și confirmat ieri că dl. Sârbu și cu dl. Neacșu au mandat pentru un draft pe care să lucreze (...) Ieri, la mine în birou, a fost decizia politică luată”, a adăugat Valeriu Zgonea.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, a confirmat prezența vicepremierului Daniel Chițoiu și pe cea a ministrului Radu Stroe în biroul lui Zgonea.

”Știu sigur  că în biroul d-lui Zgonea a avut loc această discuție înainte de asumarea răspunderii pe descentralizare. Dl. Chițoiu și Dl. Stroe știu sigur că erau. Mai mult nu știu. Și cred că a convenit să se facă. Faptul că din PNL se vorbește pe mai multe voci este problema lor (...) Toți au apreciat că această comisie este oportună, sunt oameni cu mai multă cădere decât dl. Scutaru”, a spus Ivan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel