„Ivana cea Groaznică”, premiu special la Festivalul de la Locarno

Rolă de film
Rolă de film

Filmul „Ivana cea Groaznică” a câștigat premiul special al juriului la Festivalul de la Locarno.

„Ivana cea Groaznică", film regizat de Ivana Mladenović, a câștigat sâmbătă premiul special al juriului Cineasti del Presente la Festivalul de la Locarno. Secţiunea Cineasti del Presente este dedicată regizorilor din întreaga lume aflaţi la primul, al doilea sau la al treilea film.

Juriul secțiunii a fost alcătuit din producătorul Jake Perlin (SUA) și regizoarele Shengze Zhu (China) și Yolande Zauberman (Franța).

„Ivana cea Groaznică", al doilea lungmetraj al Ivanei Mladenović, este o poveste neconvenţională despre oameni şi locuri, despre apartenenţă şi dor, spusă cu umor şi tandreţe.

Actriţa sârbă Ivana lucrează şi trăieşte în România, dar după o serie de probleme de sănătate decide să îşi petreacă vara pe malul celălalt al Dunării, în Kladovo, orașul natal, înconjurată de familie. Primarul îi propune să fie imaginea celui mai important eveniment local - festivalul de muzică Podul Prieteniei - şi, deşi nu foarte convinsă, Ivana acceptă. Odată cu sosirea excentricilor săi prieteni de la Bucureşti şi pe măsură ce bârfele legate de povestea ei de dragoste cu un bărbat mult mai tânăr se împrăştie în oraş, Ivana ajunge în pragul unei căderi nervoase. Familia şi prietenii sunt invitaţi să aducă pe ecran propriile emoţii şi să se interpreteze pe ei înşişi într-o poveste cinematografică despre o femeie care nu îşi poate găsi locul pe niciunul dintre cele două maluri ale Dunării.

Rolul principal e interpretat de Ivana Mladenović.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel