Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, George Ivaşcu, deplânge, într-un mesaj de condoleanţe, moartea cântăreţei de muzică populară Ionela Prodan.
'Din nefericire, încă o artistă desăvârşită a acestui popor a părăsit marea scenă a lumii materiale. Aş îndrăzni să spun că atunci când o ciocârlie se opreşte din cântat, tăcerea care urmează are întotdeauna un aer nefiresc.
Dar ciocârlia este pasăre: îi este dat să cânte, să încânte, dar se poate şi ridica sus, la cer. Acum, sufletul românesc a adăugat încă o voce de aur în corul îngerilor.
Ne înclinăm cu un adânc sentiment de recunoştinţă pentru tot ce a lăsat în urma domniei sale. Condoleanţe familiei şi Dumnezeu să o odihnească în pace! Rămas bun, Ionela Prodan!', a scris George Ivaşcu în mesajul postat, marţi, 17 aprilie, pe site-ul MCIN.
[citeste si]
Cunoscuta cântăreaţă de muzică populară Ionela Prodan a murit, luni, la Spitalul de Urgenţă Elias, joi urmând să fie înmormântată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu