Cercul restrâns de exploratori pentru National Geographic s-a mărit cu încă un membru, în persoana regizorului canadian James Cameron, considerat un expert în domeniul filmărilor care folosesc tehnologii revoluţionare.
autor: Cerasela Stafie
Cineastul a declarat că accordarea titlului de explorator National Geographic „este o mare onoare şi un rezultat la fel de uimitor ca atunci când eşti premiat cu Oscar de către Academia de film Americană“, transmite Mediafax.
A intrat în cercul restrâns al exploratorilor prestigioasei reviste împreună cu specialistul spaniol în ecologie marină, Enric Sala. Cameron recunoaşte că "fiind adolescent, nu visam la nimic altceva decât să devin un explorator al oceanelor. De fapt, la vârsta de 16 ani, locuind într-un orăşel din Canada, aflat la o distanţă de 800 de kilometri de ocean, mi-am luat licenţa în scufundări marine".
Astfel, în noua sa calitate, regizorul va pilota un submarin de mici dimensiuni care poate atinge adâncimi de până la 11.000 de metri. Cameron, însuşi, participă la construirea lui. Împreună cu un alt pilot, vor plonja succesiv în Groapa Marianelor din Oceanul Pacific, cu cea mai mare adâncime cunoscută de pe Terra. Cei doi au ca scop construirea şi utilizarea unui submarin cu o viteză de 6-7 ori mai mare decât a majorităţii celorlalte ce au la bord echipaj uman si a căror viteză medie de coborâre este 30 metri / minut.
Obiectivul acestor scufundări, după cum ei declară, este vizitarea şi studierea unor locuri neatinse de om până acum. Vor să ajungă pe fundul oceanului în mai puţin de o oră “ceea ce ne va permite să petrecem acolo şase sau şapte ore pentru diverse cercetări ştiinţifice, să facem fotografii, să recoltăm eşantioane sau să descoperim noi specii", spune James Cameron. În lume se mai încearcă construirea unui submarin foarte rapid.Miliardarul britanic Richard Branson lucrează la construirea unui asemenea “înotător”,care urmează să exploreze cele mai mari adâncimi ale planetei, dar nu de dragul ştiinţei, ci pentru doborârea unor recorduri. Regizorul canadian James Cameron este considerat un expert în domeniul filmărilor care folosesc tehnologii revoluţionare. Peliculele sale “Avatar” şi “Titanic” au înregistrat cele mai mari încasări din istoria cinematografiei - 2,78 miliarde de dolari, respectiv 1,84 miliarde de dolari, informează Mediafax.Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu