Urmărește emisiunea live


James Franco îl va interpreta pe Fidel Castro într-un film despre fiica liderului cubanez

Actorul american James Franco va juca rolul lui Fidel Castro în "Alina de Cuba", un film independent despre "fiica rebelă" a liderului cubanez, a anunţat producătorul filmului, relatează AFP.

Alegeri prezidentiale 2024

"Regizorul dorea pe cineva care să semene fizic cu Fidel Castro şi să aibă carisma lui", a declarat producătorul John Martinez O'Felan.

Martinez a afirmat că a decis în cele din urmă să-l contacteze pe James Franco după ce s-a interesat de profilul mai multor actori de origine latino-americană sau iberică.

Aceasta va fi cea de-a doua apariţie într-un film pentru actorul în vârstă de 44 de ani după ce a fost acuzat de hărţuire sexuală şi comportament nepotrivit în 2018.

James Franco a fost acuzat de patru foste studente de la şcoala sa de actorie că le-a abuzat în timpul scenelor nud.

Într-un interviu în decembrie anul trecut, actorul, care fusese nominalizat la Oscar în 2011 pentru filmul "127 Hours", a recunoscut că a avut relaţii sexuale cu unele dintre studentele sale.

"Alina de Cuba" va fi regizat de Miguel Bardem, vărul actorului spaniol Javier Bardem, şi va fi filmat în Columbia începând din 15 august, a mai spus Martinez O'Felan.

Ana Villafańe o va interpreta pe Alina Fernandez, fiica lui Fidel Castro şi a Nataliei Revuelta Clews, care va fi jucată de argentinianca Mia Maestro.

Alina Fernandez, în vârstă de 66 de ani, trăieşte în exil din anii 1990. Stabilită la Miami, Fernandez este autoarea cărţii autobiografice "Alina. Memorias de la hija rebelde de Fidel Castro". 

E confirmat: Joaquin Phoenix revine pe marile ecrane într-o continuare a peliculei Joker, lansată în 2024

O continuare a thrillerului psihologic premiat cu Oscar Joker, care are drept protagonist unul dintre cele mai cunoscute personaje negative din benzile desenate, urmează să fie lansat în cinematografe pe 4 octombrie 2024, a anunţat miercuri un purtător de cuvânt al distribuitorului Warner Bros, potrivit Reuters.

Joker: Folie a Deux, îl va avea în distribuţie pe Joaquin Phoenix, interpretând din nou personajul titular, care i-a adus premiul Oscar pentru cel mai bun actor graţie peliculei originale din 2019, povestea originii celui mai mare duşman al supereroului DC Batman, potrivit purtătorului de cuvânt al studioului.

Filmul din 2019, nominalizat la Oscar în categoria cel mai bun film şi care a câştigat trofee pentru cea mai bună coloană sonoră originală şi pentru cel mai bun actor în rol principal, a fost regizat şi produs de Todd Phillips, care a scris scenariul în colaborare cu Scott Silver.

Povestea trasează decăderea psihologică a protagonistului, clovnul şi actorul ratat Arthur Fleck, şi a împrejurărilor sociale care l-au transformat dintr-un singuratic demoralizat într-un ucigaş cu sânge rece, care inspiră un val de violenţe în metropola ficţională Gotham City.

Warner Bros nu a oferit detalii suplimentare despre acest sequel. Revista de specialitate Variety a relatat însă că noua producţie va fi un musical, în care Lady Gaga urmează să o interpreteze pe complicea lui Joker, Harley Quinn.

Interpretarea lui Phoenix, în vârstă de 47 de ani, cunoscut pentru personajele meditative şi cu probleme emoţionale cărora le dă viaţă, a fost apreciată de numeroşi critici ca fiind una dintre cele mai terifiante şi tulburătoare din filmul modern.

El este cel de-al doilea actor recompensat cu un premiul Oscar pentru rolul Joker, călcând pe urmele lui Heath Ledger, care a câştigat un Oscar postum pentru cel mai bun actor în rol secundar graţie interpretării sale din The Dark Knight (2008).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel