James Ricketson, eliberat prin grațiere regală

James Ricketson
James Ricketson

Cineastul australian James Ricketson, condamnat la şase ani de detenţie în Cambodgia pentru spionaj şi eliberat vineri după ce a obţinut graţierea regală, va fi deportat din ţară, au precizat avocatul acestuia şi un oficial.

'Îl vom deporta în Australia', a spus pentru dpa Uk Heisela, şef în cadrul departamentului de imigrări din Ministerul de Interne. Ricketson a fost eliberat din închisoare vineri seară după ce a obţinut graţierea regală şi aştepta să se se întâlnească cu reprezentanţii ambasadei Australiei înainte să fie deportat, a mai spus Heisela. 'Sper că va putea pleca în seara aceasta', a mai spus oficialul. Ricketson, de 69 de ani, a fost arestat în iunie 2017 după ce a pilotat o dronă cu o cameră de luat vederi deasupra mulţimii adunate la un miting organizat de partidul de opoziţie Partidul Salvării Naţionale din Cambodgia (CNRP) şi acuzat că a încercat să obţină date care ar putea submina siguranţa naţională.

Fiul său este încă în stare de șoc

Avocatul cineastului, Kong Sam Onn, declarase anterior pentru dpa că graţierea nu îi interzice lui Ricketson să rămână în Cambodgia. 'Poate rămâne în Cambodgia sau se poate întoarce în Australia. Depinde doar de el', a spus Sam Onn. Avocatul a precizat că cererea de graţiere a fost înaintată săptămâna trecută. Jesse Ricketson, fiul cineastului, a spus vineri că se simte 'uşurat şi emoţionat' la gândul că tatăl său va fi eliberat în curând şi şi-a exprimat recunoştinţa faţă de rege. 'Ultimele 16 luni au fost foarte dificile, iar acum sunt în stare de şoc', a spus Jesse Ricketson. 'Vrem să ne exprimăm recunoştinţa faţă de regele Norodom Sihamoni pentru că a dat dovadă de compasiune şi a pus capăt coşmarului. Îi suntem veşnic recunoscători.' Parlamentul European a adoptat săptămâna trecută o rezoluţie în care făcea apel la guvernul cambodgian 'să elibereze, fără întârziere, toţi cetăţenii care au fost reţinuţi pentru că îşi exercitau drepturile fundamentale, printre aceştia aflându-se şi James Ricketson, şi să renunţa la acuzaţiile împotriva lor.'

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel