Jannik Sinner, depistat pozitiv la două controale antidoping, a fost găsit nevinovat. Liderul mondial și-a pierdut punctele ATP și premiile câștigate la Indian Wells.
Jannik Sinner, liderul mondial al tenisului masculin, a fost găsit nevinovat de comiterea oricărei greșeli sau neglijențe de un tribunal independent, după ce a fost depistat pozitiv la două controale antidoping în luna martie, a anunțat marți Autoritatea Internațională de Integritate a Tenisului (ITIA), scrie Reuters, potrivit Agerpres.
Astfel, un tribunal independent a acceptat explicația lui Sinner, potrivit căreia contaminarea cu o substanță interzisă, clostebol, un agent anabolizant, a avut loc atunci când un membru al echipei sale a aplicat un spray fără prescripție medicală pentru a trata o rană ușoară la începutul acestui an, a indicat ITIA într-un comunicat.
"Acest membru al echipei a aplicat spray-ul între 5 și 13 martie, perioadă în care ei i-au oferit de asemenea masaje zilnice și terapie sportivă lui Sinner, ceea ce a dus la o contaminare transdermică involuntară", a afirmat ITIA.
"După fiecare test pozitiv a fost dictată o suspendare provizorie. De fiecare dată, Sinner a contestat cu succes suspendarea provizorie și astfel a putut continua să joace", se arată în comunicat.
Această decizie este susceptibilă de apel la Agenția Mondială Antidoping (AMA/WADA) și la Agenția italiană antidoping (NADO Italia), a adăugat ITIA.
Jannik Sinner a precizat că tribunalul independent la exonerat în aprilie, după ce el a cooperat pe deplin cu ancheta ITIA.
”Voi lăsa acum în urmă această perioadă dificilă și profund nefericită. Voi continua să fac tot ce pot pentru a mă asigura că voi continua să respect programul antidoping al ITIA și că am în jurul meu o echipă care este meticuloasă în legătură cu respectarea regulilor”, a declarat Sinner într-un comunicat.
— Jannik Sinner (@janniksin) August 20, 2024
ATP a afirmat că este încurajată de această decizie.
”Suntem încurajați de faptul că nu a fost găsită nicio vină sau neglijență din partea lui Jannik Sinner. De asemenea, am dori să recunoaștem soliditatea procesului de investigație și evaluarea independentă a faptelor în cadrul Programului antidoping în tenis (TADP), care i-au permis să continue să concureze.
Aceasta a fost o problemă dificilă pentru Jannik și echipa sa și subliniază necesitatea ca jucătorii și anturajul lor să aibă cea mai mare grijă în utilizarea produselor sau tratamentelor. Integritatea este primordială în sportul nostru”, a transmis ATP într-un comunicat de presă.
Astfel, punctele ATP și premiile obținute de Jannik Sinner la turneul ATP Masters 1.000 de la Indian Wells, în timpul căruia a fost depistat pozitiv, au fost retrase în conformitate cu regulamentul antidoping.
Jannik Sinner, care luni a câștigat titlul de la ATP Masters 1.000 de la Cincinnati, campionul de la Australian Open, va juca la US Open, ultimul Grand Slam al anului, care se va desfășura în perioada 26 august - 8 septembrie.
Australianul Nick Kyrgios a fost foarte vehement în privința lui Jannik Sinner și a postat pe platforma X un mesaj prin care l-a pus la zid pe italianul prins dopat de două ori.
”Ridicol - indiferent dacă a fost un dopaj accidental sau planificat. Ai fost testat de două ori cu o substanță interzisă (steroizi)... ar trebui să fii OUT pentru 2 ani. Performanța ta a fost îmbunătățită. Cremă de masaj.... Da, frumos", a scris Kyrgios pe X.
”Accidental? Chiar crezi că fizioterapeutul a dat cu cremă pe o tăietură care l-a făcut să pice 2 teste cu steroizi anabolizanți”, ”Frate, probabil l-au testat când abia ieșea din sistem? Cantitatea nu contează. Ce naiba face echipa lui cu ceva de genul ăsta oricum? Salvați-l, el a eșuat 2 teste cu steroizi. Ar trebui să fie OUT!", "Atunci de ce i-au luat banii din premii și punctele de la Indian Wells? Deci el a făcut ceva greșit sau nu? Pentru că au spus că a picat 2 teste”, a răspuns Kyrgios comentariilor de la postarea inițială.
De altfel, internauții au reacționat și au arătat cu degetul spre Darren Cahill, antrenorul lui Sinner.
”De asemenea, e nebunie că Darren Cahill este implicat. De ce fiecare jucător pe care îl antrenează se confruntă cu aceeași problemă? Ce le dă jucătorilor săi”, s-a întrebat internautul de pe platforma X.
Darren Cahill a declarat pentru ESPN care este motivul pentru care jucătorului antrenat de el i-a fost permis să joace în continuare, în ciuda faptului că a fost depistat dopat.
”El nu ar fi făcut niciodată nimic intenționat. A fost într-o situație nefericită. Adevărul a ieșit la iveală, fără vină, fără neglijență, și sperăm că poate lăsa asta în urmă și să se facă bine”.
Darren Cahill speaking to Chris McKendry about the Jannik Sinner situation:
— The Tennis Letter (@TheTennisLetter) August 20, 2024
"He would never ever intentionally do anything. He was in an unfortunate situation. The truth came out, no fault, no negligence, and hopefully he can put this behind him and get better."
He also said… pic.twitter.com/ewTlSNZ1xE
Cahill a mai spus că motivul pentru care Jannik a putut continua să joace după interdicția provizorie a fost pentru că au fost capabili să explice unde a avut loc incidentul în cauză, precum și detaliile privind spray-ul. Ei nu au știut despre incident decât după Miami. ITIA a început să analizeze situația după aceea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu