Japonezii iau lecţii pentru a reînvăţa cum să zâmbească după pandemie

Foto: Freepik
Foto: Freepik

Pandemia a avut şi efecte în plan psihic asupra umanităţii. Izolarea, teama de moarte, lipsa socializării - toate au dus la comportamente care cu greu vor putea fi remediate în anii următori.

Japonia, la fel ca multe ţări din Asia de Est, a menţinut restricţii stricte în pandemia de Covid 19, până în 2022, chiar şi în vremea în care în alte locuri din lume se experimenta deja „convieţuirea cu Covidul”. Japonia si-a redeschis graniţele pentru vizitatorii străini abia în octombrie anul trecut, punând capăt, la mai bine de doi ani de la izbucnirea bolii la scară globală, unuia dintre cele mai stricte controale la frontieră din lume. Dar preţul ultimilor ani continuă să fie resimţit profund în această țară, informează Sky News.

O asociaţie din Japonia oferă lecţii persoanelor care au uitat să zâmbească chiar şi după pandemia de Covid, când feţele nu mai erau acoperite de măşti de protecţie. Sesiunile sunt organizate de Centrul de ajutorare a vârstnicilor Akabane de la sfârşitul anului trecut. În timp, acestea au crescut în popularitate, deoarece numeroşi japonezi au realizat că prin purtarea excesivă a măştii de protecţie au uitat să zâmbească, anunţă cotidianul Asahi Shimbun. „Având în vedere că purtarea măştilor a devenit o normă, oamenii au avut mai puţine ocazii de a zâmbi şi tot mai mulţi oameni au dezvoltat un complex în legătură cu acest lucru. Mişcarea şi relaxarea muşchilor faciali este cheia pentru a face un zâmbet bun”, a declarat pentru Asahi Shimbun, Keiko Kawano, un antrenor al procedurii de „educaţie prin zâmbet” Egaoiku.

Potrivit Delaware Psychological Services, zâmbetul duce la scăderea tensiunii arteriale şi, implicit, poate avea legătură cu creşterea speranţei de viaţă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel