Masahito Yoshida a mers pe jos aproape 40.000 de kilometri, în jurul lumii, având la dispoziţie doar un cărucior cu provizii. "Japonezul pieton", aşa cum a fost numit de presa niponă, a declarat că va fi bucuros să povestească experienţa sa tuturor celor care vor dori să îl asculte.
Autor: Corsate Cezara
El se pregăteşte acum să-şi încheie călătoria epică care durează de patru ani şi jumătate. are de gând să parcurgă încă 500 de kilometri, din Shanghai până în Taiwan şi să se întoarcă în ţara sa natală.
Japonezul, în vârstă de 32 de ani, şi-a început drumul în 2009, având ca punct de plecare oraşul chinez Shanghai. După un an şi opt luni şi după 16.000 de kilometri parcurşi, el a reuşit să ajungă în Cabo de Roca, din Portugalia. Apoi el a părăsit continentul european, zburând până în Philadelphia (SUA). Odată ajuns pe tărâm american, japonezul a mers pe jos din New Jersey până în Vancouver (Canada). Pe parcursul călătoriei sale, Yoshida a traversat Australia şi s-a întors în Asia, trecând prin Singapore şi Vietnam.
Chiar dacă a avut unele probleme de sănătate, el a continuat să meargă cel puţin 30 de kilometri zilnic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News