Japonia condamnă ”cu fermitate” sechestrarea unei nave de rebelii houthi în Marea Roșie

FOTO: captura video Twitter
FOTO: captura video Twitter

Autoritățile japoneze au condamnat sechestrarea navei comerciale operate de un grup japonez.

Guvernul japonez a condamnat luni ”cu fermitate” sechestrarea de către rebelii houthi în Marea Roşie a unei nave comerciale operate de un grup japonez, scrie AFP, citat de Agerpres.

”Ieri (duminică), am primit informaţii potrivit cărora transportatorul de automobile Galaxy Leader, operat de Nippon Yusen, a fost capturat de către houthi în timp ce naviga spre sud, pe Marea Roşie, în largul coastei Yemenului”, a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului japonez, Hirokazu Matsuno.

"Guvernul condamnă cu fermitate un astfel de act", a adăugat el.

Rebelii houthi, care controlează o mare parte a Yemenului în război, au afirmat la sfârşitul săptămânii trecute că au capturat în Marea Roşie o navă comercială, proprietate a unui om de afaceri israelian, şi că au deviat-o spre coasta yemenită, armata israeliană afirmând la rândul său ”nu este o navă israeliană”.



Nippon Yusen, operatorul japonez al navei, a declarat luni mai devreme că nu a putut confirma imediat cine este proprietarul navei.

Potrivit Ministerului japonez al Transporturilor, aproximativ 25 de persoane de diferite naţionalităţi, printre care bulgari şi filipinezi, se aflau la bord, dar niciun cetăţean japonez.

Citește și: Rebelii Houthi confirmă că au deturnat o navă în Marea Roșie. SUA „monitorizează îndeaproape” situația

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel