Japonia consideră că testul cu rachete al Phenianului încalcă rezoluţiile ONU

Guvernul nipon a condamnat vineri noua lansare de rachete efectuată cu o zi înainte de Coreea de Nord şi, apreciind că a fost vorba de proiectile balistice, a considerat că testul încalcă din acest motiv rezoluţiile ONU, transmite EFE.

Ministrul japonez al Apărării, Takeshi Iwaya, a declarat într-o conferinţă de presă că rachetele lansate 'par a fi de tip balistic cu rază scurtă de acţiune', potrivit datelor de care dispun autorităţile nipone, şi a calificat ca 'regretabil' noul test cu armament al regimului lui Kim Jong Un. Iwaya a adăugat că acesta este o 'încălcare evidentă a rezoluţiilor (Consiliului de Securitate) al Naţiunilor Unite, însă a semnalat că ultimul test nord-coreean cu rachete nu a reprezentat 'o ameninţare directă pentru securitate Japoniei'.

Conform Statului Major Interarme sud-coreean, Coreea de Nord a lansat joi două proiectile despre care se crede că sunt rachete balistice cu rază scurtă de acţiune din provincia Pyongan de Nord, în direcţia est şi care au zburat 420 şi, respectiv, 270 km. A fost cea de-a doua lansare de acest timp din ultimele zile pe care a supervizat-o Kim Jong Un, EFE notând că testul a avut loc pe un fond de contacte îngheţate între Statele Unite şi Coreea de Nord în ce priveşte denuclearizarea peninsulei coreene şi la puţin timp după ce liderul nord-coreean s-a întâlnit cu preşedintele rus, Vladimir Putin. După cum a informat agenţia nord-coreeană KCNA, Kim Jong Un a supervizat personal cea mai recentă lansare de rachete, catalogate 'cu rază lungă de acţiune', deşi nu a fost detaliat tipul de proiectile testate.

Rezoluţiile ONU interzic Coreei de Nord testarea oricărui tip de rachete balistice sau tehnologie conexă, însă preşedintele sud-coreean, Moon Jae-in, a considerat într-un interviu televizat că este mult prea curând pentru a face evaluări în sensul unor eventuale încălcări din partea Phenianului. Ultima dată când a fost confirmată lansarea unei rachete de acest tip de către armata nord-coreeană a fost în noiembrie 2017, când a fost folosită o rachetă intercontinentală complexă, cu capacitatea de a atinge SUA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel