Festivalul Internaţional de Film de la Tokyo (TIFF), care se desfăşoară în perioada 28 octombrie - 5 noiembrie, începe luni în capitala Japoniei cu prezenţa a două producţii hispanice în competiţie, filmul spaniol 'Ventajas de viajar en tren' şi cel guatemalez 'La llorona', ce vor fi vizionate în premieră în Asia, relatează EFE.
Juriul TIFF este prezidat anul acesta de actriţa chineză Zhang Ziyi ('Memoirs of a Geisha', 'Crouching Tiger, Hidden Dragon') şi alcătuit din producătorul american Bill Gerber ('A Star Is Born', 'Gran Torino'), actriţa şi producătoarea franceză Julie Gayet, şi regizorii danez Michael Noer şi japonez Ryuichi Hiroki. În afara competiţiei se află alte filme spaniole care se vor proiecta în secţiunea World Focus: 'Mientras dure la guerra' (2019), de Alejandro Amenábar, şi 'Lo que arde' (2018), de Olive Laxe, care a putut fi văzut şi la Festivalul Internaţional de Film de la Busan (BIFF), din Coreea del Sud.
'Wasp Network' (2019), al regizorului francez Olivier Assayas şi avându-i ca protagonişti pe actriţa spaniolă Penélope Cruz şi actorul venezuelan Edgar Ramirez, vor putea fi vizionate la Tokyo după ce au fost proiectat la fesivalul de la Busan. Cea de-a 32-a ediţie a TIFF va avea şi o secţiune dedicată filmului de animaţie ce cuprinde titluri precum 'Akira' (1988), 'Weathering with you', 'Ride Your Wave' şi 'Children of the Sea', ultimele trei fiind premiere.
Festivalul îl va recompensa pentru întreaga carieră pe actorul japonez Tatsuya Nakadai, un obişnuit al filmelor lui Akira Kurosawa şi al regizorului Nobuhiko Obayashi, o figură mai puţin cunoscută în afara ţării sale, dar care în filmografie aproape jumătate de sută de producţii. 'Ventajas de viajar en tren' (2019), adaptare a romanului cu acelaşi nume de Antonio Orejudo, este un film de debut al regizorului Aritz Moreno (San Sebastian, 1980) şi îi are în distribuţie pe actorii Pilar Castro, Luis Tosar, Ernesto Alterio şi Quim Gutierrez.
În timp ce 'La llorona' (2019), în regia guatemalezului Jayro Bustamante, prezintă viaţa generalului în rezervă Enrique Monteverde (Julio Diaz), acuzat de genocid şi urmărit de fantomele trecutului. Cele două lungmetraje, alături de coproducţia franco-columbiană 'Vers la bataille, fac parte din cele 14 filme aflate în competiţia oficială a festivalului, al cărui mare premiu va fi decernat în ziua coborârii cortinei pe 5 noiembrie, conform Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News