Japonia intenționează să ridice joi alerta de "megaseism", care a fost în vigoare timp de o săptămână, cu condiția să nu apară modificări semnificative în activitatea seismică, a declarat ministrul responsabil de gestionarea catastrofelor naturale, Yoshifumi Matsumura.
"Dacă nu se observă schimbări speciale în activitatea seismică sau deformarea scoarţei terestre, astăzi la ora 17:00 (joi 08:00 GMT) guvernul va ridica alerta specială", a precizat Yoshifumi Matsumura.
Agenţia de Meteorologie din Japonia (JMA) a emis un avertisment joia trecută, în urma unui cutremur cu magnitudinea 7,1 care a făcut 15 răniţi în sudul ţării.
"Guvernul va continua să reacţioneze cu un sentiment de urgenţă, iar populaţia este îndemnată să fie conştientă de faptul că posibilitatea unui cutremur major nu a fost eliminată şi să verifice în mod constant gradul de pregătire pentru cutremur pentru a fi pregătită pentru cutremurul major aşteptat", a adăugat ministrul.
În lansarea alertei, JMA a explicat că "probabilitatea ca un alt cutremur puternic să se producă este mai mare decât în mod normal, dar acest lucru nu indică faptul că va avea loc cu certitudine".
Vineri, după acest anunţ, premierul japonez Fumio Kishida şi-a anulat o deplasare prevăzută în Asia Centrală, conform Agerpres.
Japonezii se tem atât de mult de un posibil megaseism încât au început să își facă provizii. Din această cauză, autoritățile din Japonia au cerut populaţiei "să nu-şi facă rezerve excesive" de bunuri de consum, transmite Agerpres, citând AFP.
Temerile oamenilor au provocat o creştere a cererii de produse de primă necesitate, iar ministerul japonez al Agriculturii s-a văzut nevoit să emită acest mesaj. Astfel, el a recomandat populaţiei să-şi facă rezerve care să corespundă nevoilor pentru trei zile, sau cel mult pentru o săptămână.
Apelul autorităților japoneze vine după ce sâmbătă, într-un supermarket din capitala Tokyo a apărut un afiş cu scuze faţă de clienţi pentru penuria anumitor produse, atribuită "informaţiilor din mass-media despre cutremur". "Potenţiale restricţii la vânzări sunt examinate", se mai arată în respectivul afiş, care anunţă că apa îmbuteliată a fost deja raţionalizată.
Tot sâmbătă, cele mai căutate articole pe website-ul companiei japoneze de comerţ electronic Rakuten erau toaletele portabile, conservele şi apa îmbuteliată. Unii comercianţi din localităţile situate de-a lungul coastei Pacificului au semnalat de asemenea creşterea cererii pentru produse similare. Se pare că japonezii încearcă astfel să se pregătească de posibilul dezastru.
Se pare că isteria a început după un mesaj emis de Agenţia de Meteorologie japoneză și a relatărilor din presă.
"Probabilitatea ca un nou cutremur puternic să se producă este mai ridicată decât în mod normal, dar aceasta nu indică faptul că un cutremur va avea loc cu certitudine", a transmis Agenţia de Meteorologie japoneză (JMA) într-o atenţionare emisă joi, după un cutremur cu magnitudinea de 7,1 soldat cu 14 răniţi în sudul ţării.
Din acel moment cuvântul "provizii" a intrat în tendinţele reţelei sociale X. În mediul online, pe lângă teama de cutremur, japonezii vorbesc și despre îngrijorarea faţă de comportamentele de cumpărare compulsive şi le cer conaţionalilor să acţioneze în mod raţional, astfel încât toată lumea să poată avea acces la aceste produse de primă necesitate.
Precizîm că Japonia este situată la intersecţia mai multor plăci tectonice de-a lungul "Centurii de foc" al Pacificului și se numără printre ţările cu cea mai intensă activitate seismică. Țara înregistrează în fiecare an circa 1.500 de cutremure, majoritatea de magnitudine redusă. Totuși, de-a lungul timpului au existat și mai multe seisme puternice care au provocat un număr mare de victime și distrugeri. Spre exemplu, Cutremurul din Tōhoku din 11 martie 2011 a fost un seism de magnitudine 9,1 MW cu epicentrul în regiunea Tohoku din oceanul Pacific, în apropierea orașului japonez Sendai, aflat pe coasta de est a Japoniei. La 11 aprilie 2011, când s-a comemorat 1 lună de la catastrofă, autoritățile au comunicat că în total au fost 28.000 morți. Vezi tot articolul aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu