Jaqueline Cristian, învinsă de Svetlana Kuzneţova în sferturile turneului WTA de la Sankt Petersburg - video

Jaqueline Cristian, învinsă de Svetlana Kuzneţova în sferturile turneului WTA de la Sankt Petersburg - video
Jaqueline Cristian, învinsă de Svetlana Kuzneţova în sferturile turneului WTA de la Sankt Petersburg - video

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de rusoaica Svetlana Kuzneţova, a patra favorită, cu 6-7 (5-7), 6-3, 6-3, vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA 500 de la Sankt Petersburg, dotat cu premii totale de 565.530 dolari.

Jaqueline Cristian (22 ani, 160 WTA), venită din calificări, a reuşit, totuşi, cea mai bună performanţă din cariera sa la Sankt Petersburg, iar luni va avea cea mai bună clasare în ierarhia WTA. Românca, victorioasă în faţa letonei Jelena Ostapenko în optimi, s-a înclinat vineri după mai bine de două ore de joc (2 h 15 min) în faţa unei jucătoare valoroase şi foarte experimentate, Kuzneţova (35 ani) ocupând locul 39 în ierarhia mondială.

Youtube video image

Jaqueline Cristian a început cu trac şi a fost condusă cu 2-0, dar apoi a revenit, a câştigat trei ghemuri la rând, cele două mergând cap la cap până în finalul setului. Deşi a fost condusă cu 5-2 în tiebreak, dar a câştigat cinci puncte consecutive (7-5) şi setul.

VEZI ȘI Jaqueline Cristian, în sferturile turneului WTA de la Sankt Petersburg, după ce a învins-o pe Jelena Ostapenko. Este cea mai bună performanţă a româncei - video

În actul secund, românca a început să greşească tot mai mult, şi Kuzneţova s-a desprins de la 2-2 la 5-2, câştigând cu 6-3. Jaqueline a părut fragilă şi a comis multe erori şi în decisiv, set în care a condus cu 1-0, dar a pierdut trei ghemuri la rând, rusoaica păstrând avantajul până în final, când a făcut un nou break (6-3).

Fiecare jucătoare a reuşit câte 5 aşi, dar Jaqueline a făcut 4 duble greşeli, iar Kuzneţova una. La serviciu, diferenţa s-a făcut la primul, rusoaica reuşind să câştige în proporţie de 82%, faţă de doar 66% pentru reprezentanta noastră. La mingea a doua s-a remarcat un echilibru, cu 40% de fiecare parte. Jaqueline Cristian va primi un cec de 15.500 dolari şi 125 de puncte WTA pentru evoluţia sa. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel