Jaqueline Cristian a fost învinsă în finala turneului de tenis de la Linz.
Jucătoarea de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă, vineri seară, în finala turneului de tenis de la Linz, de Alison Riske (73 WTA). Pentru sportiva română de 23 de ani, aflată pe locul 100 WTA, a fost prima finală într-un turneu din circuitul profesionist. Ea va urca pe locul 73.
Așadar, Jaqueline Cristian a fost învinsă în trei seturi, cu 6-2, 2-6, 7-5, după două ore și 27 de minute, în fața mult mai expermentatei sale adversare, în vârstă de 31 de ani.
Jucând mult mai dezinvolt, în ciuda faptului că a pierdut primul serviciu, Cristian a făcut un prim set aproape perfect, de la 2-2 reușind 4 game-uri consecutive, inclusiv un break la zero. În setul secund, raportul de forțe s-a inverstat în mod simetric, Riske fiind cea care a lovit cu mai multă determinare, profitând totdată de cele 9 erori neforțate ale lui Cristian, care s-a lăsat surprinsă de mai multe ori și de defensiva arțăgoasă a americancei.
Riske și-a adjudecat setul secund cu 6-2, trimițând meciul în decisiv, în care cele două au mers cap la cap până la 2-2, când americanca a valorificat a doua minge de break, luând un avantaj ce putea fi decisiv. Cristan a făcut imediat rebreak, păstrând echilibrul perfect al setului decisiv, al cărui dramatism a continuat, după ce Riske a făcut din nou break-ul.
La 3-4, americanca a avut 6 mingi de game, contracarate toate de Cristian, care a ripostat cu rebreak (4-4).
A urmat apoi un alt game deosebit de intens, în care Riske a făcut 0-40. Cristian s-a mobilizat din nou și s-a impus în game, după ce a salvat 4 mingi de break.
După ce cele două și-au câștigat serviciul, la 5-5, Cristian a servit slab, a făcut și o dublă greșeală și a cedat game-ul, dând șansa americancei să servească pentru titlu.
Aceasta și-a valorificat apoi serviciul, chiar dacă a început game-ul cu o dublă greșeală.
După acest rezultat, Jaqueline Cristian va urca până pe locul 73 în clasamentul mondial, cel mai bun loc din carieră, după ce la începutul anului ocupa locul 167.
De remarcat că românca a ajuns în finală din postura de lucky looser, după ce a acces pe tabloul principal pentru că adversara sa din ultimul tur al calificărilor, Lesia Tsurenko, a fost nevoită să se retragă, notează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu