Preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, i-a transmis marţi premierului britanic Boris Johnson că va analiza toate propunerile concrete făcute de acesta cu privire la ''plasa de siguranţă'' irlandeză, dar a subliniat că sprijinul blocului comunitar pentru Irlanda este ferm, transmite Reuters.
Preşedintele Juncker şi-a reafirmat disponibilitatea de a lucra constructiv cu prim-ministrul Johnson şi să analizeze orice propuneri concrete pe care acesta le poate face, atât timp cât ele sunt compatibile cu Acordul de retragere, a anunţat executivul comunitar după o convorbire telefonică de 20 de minute avută marţi de cei doi oficiali.
Preşedintele Juncker a subliniat că sprijinul UE27 pentru Irlanda este neschimbat şi că UE va continua să fie foarte atentă la interesele Irlandei, a adăugat Comisia Europeană.
Jean-Claude Juncker a menţionat că executivul UE va face tot posibilul pentru a evita un Brexit fără acord, afirmând că decizia privind un asemenea scenariu îi va reveni exclusiv Regatului Unit.
Premierul britanic Boris Johnson s-a angajat să scoată Regatul Unit din UE la 31 octombrie acest an chiar dacă Londra şi Bruxellesul nu încheie un nou acord de retragere. Acordul convenit de Uniunea Europeană şi fostul premier Theresa May a fost respins de trei ori de parlamentul britanic.
Principalul punct de divergenţă este aşa-numita plasă de siguranţă, clauza din acordul de retragere ce are drept scop prevenirea reintroducerii post-Brexit a unei frontiere fizice între Republica Irlanda - ţară membră a Uniunii Europene - şi provincia britanică Irlanda de Nord. Boris Johnson a cerut eliminarea clauzei privind plasa de siguranţă, solicitare respinsă de UE.
De asemenea, între Londra şi Bruxelles există opinii diferite şi în legătură cu piaţa unică europeană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu