Preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, şi vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache au avut, vineri, o întrevedere cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.
Întâlnirea a durat aproximativ 30 de minute.
Preşedintele Comisiei Europene şi Colegiul Comisarilor se află în vizită la Bucureşti, în contextul preluării de către România a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
După ce Jean-Claude Juncker a fost primit de către preşedintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni şi după întrevederea de la Senat, acesta s-a întâlnit și cu premierul Viorica Dăncilă.
Joi seară, la Ateneu, a avut loc ceremonia de inaugurare a preşedinţiei României la Consiliul Uniunii Europene.
Colegiul Comisarilor efectuează, la începutul fiecărui semestru, o vizită în statul membru care deţine Preşedinţia Consiliului UE.
Vezi și: Tăriceanu, gest SURPRINZĂTOR la Ateneul Român
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu