Ministrul justiţiei al SUA, Jeff Sessions, a fost audiat săptămâna trecută timp de câteva ore de echipa procurorului special Robert Mueller.
Ministrul justiţiei al SUA, Jeff Sessions, a fost audiat săptămâna trecută timp de câteva ore de echipa procurorului special Robert Mueller, în cadrul anchetei privind ingerinţa Rusiei în campania prezidenţială americană din 2016 şi posibila complicitate cu echipa lui Donald Trump, transmite Reuters, citând un purtător de cuvânt al Departamentului Justiţiei. Audierea lui Sessions, despre care a relatat mai întâi cotidianul New York Times, a fost prima a unui membru al cabinetului Trump în această anchetă.
Ministrul justiţiei a anunţat în martie 2017 că se recuză de la supervizarea anchetei, după ce presa americană a scris că Sessions nu a dezvăluit câteva întâlniri avute în 2016 cu ambasadorul rus. Recuzarea din partea lui Sessions i-a lăsat cale liberă adjunctului său Rod Rosenstein să-l numească pe Robert Mueller procuror special în ancheta respectivă, în mai 2017. Agenţia Reuters precizează că nu a putut afla detalii despre întrebările care i-au fost adresate lui Sessions. Este însă probabil ca unul din subiectele de interes pentru echipa lui Mueller să fi fost implicarea lui Sessions în demiterea de către preşedintele Trump a fostului director al FBI, James Comey, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu