O eventuală majorare a salariului minim trebuie evaluată, deoarece ar putea avea efecte dăunătoare pentru economia românească, a declarat miercuri dimineaţă şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks.
Acesta a spus că sunt întârzieri în ceeea ce priveşte legea salarizării unitare şi cea a pensiilor, dar a arătat că speră că acestea să fie recuperate, transmite Mediafax. Franks a susţinut că ştie că au fost făcute presiuni privind majorarea salariului minim şi că acest lucru ar putea fi un avantaj, dar că trebuie făcută o evaluare pentru a vedea cu exactitate ce înseamnă o eventuală majorare întrucât aceasta ar putea avea efecte dăunătoare pentru economie. El a mai precizat că deficitul este de 4,4% şi că până acum nu s-au discutat alte cifre, iar la o primă vedere aceste date par a fi în regulă.
Reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu, a precizat că în cadrul întâlnirii speră ca legislaţia să fie aprobată în timp şi să nu creeze probleme în derularea programului. Întrebat dacă salariul minim ar putea să crească, Tănăsescu a răspuns că nu s-a discutat până acum acest subiect, dar că probabil va fi abordat în şedinţa de miercuri. Totodată, întrebat dacă ar putea ca deficitul să crească, Tănăsescu a precizat că în toate discuţiile de până acum s-a convenit ca în 2011 să avem un deficit de 4,4%.
Citeşte şi:
Boc: discuţiile pentru încheierea unui nou acord cu FMI încep în octombrie
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News