Fosta jucătoare australiană de tenis, Jelena Dokic, a mărturisit că a fost în pragul sinuciderii.
Fosta jucătoare australiană de tenis Jelena Dokic a făcut mărturii cutremurătoare. Aceasta a scris dezvăluit, luni, pe reţelele de socializare, că la finele lunii aprilie a fost în pragul sinuciderii, după ce s-a despărţit de partenerul ei de viaţă după o relaţie de 18 ani, scrie Agerpres, citând AFP.
"Am fost pe punctul de a mă arunca de la balconul apartamentului meu, de la etajul 26, pe data de 28 aprilie. Doream intens să-mi închei socotelile cu viaţa, nu voi uita niciodată acea zi, totul era înnorat, totul era negru, fără sunet, fără lumină, nimic nu avea sens", a explicat ea pe Instagram.
"Am reuşit totuşi să ies din acea situaţie, nici eu nu ştiu cum am ajuns acolo. Ultimele 6 luni au fost groaznice pentru mine, am plâns mereu. Nu-mi este uşor să scriu aşa ceva, dar ştiu că sunt şi alte persoane în această situaţie. Nu trebuie să se simtă singure. Eu voi reveni mai puternică decât am fost vreodată", a adăugat fosta nr. 4 WTA, acum în vârstă de 39 de ani, postând şi o fotografie în care apare cu ochii înlăcrimaţi.
Mărturisirea ei a stârnit imediat reacţii în lumea tenisului şi nu numai, inclusiv un mesaj de sprijin din partea compatriotului său Mark Philippoussis, fostul nr.8 mondial.
În ianuarie, Dokic anunţa că s-a despărţit de prietenul ei, alături de care era din 2004.
Cu câţiva ani în urmă, în 2017, jucătoarea australiană de origine sârbă Jelena Dokic, care s-a retras în 2014 din circuitul profesionist de tenis (WTA), dezvăluia în cartea sa autobiografică Unbreakable (Indestructibilă) abuzurile verbale şi fizice la care a fost supusă de către tatăl ei. În volumul publicat, ea descria modul dur în care a fost tratată de tatăl ei, Danir, de-a lungul carierei de jucătoare.
Câştigătoare a 6 turnee WTA, semifinalistă la Wimbledon în 2000, Dokic a dat dovadă de mare curaj pentru a-şi povesti viaţa şi consecinţele devastatoare ale violenţei din familie, nota la acea vreme site-ul WTA.
Nu arăt cu degetul, nu dau vina pe nimeni. Este vorba doar de a merge înainte. Lumea crede că atunci când ieşi dintr-o situaţie a abuzurilor, totul e bine. Dar nu e aşa. A trebuit să lupt apoi, am suferit de depresie şi am fost la un pas de sinucidere. Mi-am pierdut mult din stima şi încrederea în mine. Cartea se numeşte 'Indestructibilă', dar în final aproape m-a distrus. Tot ce voiam era o vorbă bună de la cineva, voiam să vină cineva să vorbească cu mine, să mă întrebe dacă vreau ceva. Dar nimeni nu era acolo, scria aceasta, printre altele, în carte.
Psihologul Radu Leca a vorbit anterior pentru DC NEWS despre sinucidere și cauzele acesteia.
”Fără nicio urmă de îndoială vă spun așa: depresia reprezintă cauza majoră de comportament suicidar. Un număr considerabil dintre cei care aleg să renunțe la viață, este reprezentat de cei ce au trecut, cel puțin odată în viața de tânăr adult prin depresie majora, tulburare bipolara sau episod schizoid. În plus, se remarcă faptul că alăturarea consumului de alcool depresiei reprezintă o "rețetă cinică" către suicid.", a spus Radu Leca. Vezi continuarea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu