Jennifer Aniston a mărturisit că a suferit de somnambulism și insomnie

Sursa Foto Facebook Jennifer Aniston
Sursa Foto Facebook Jennifer Aniston

Jennifer Aniston, actrița  în vârstă de 53 de ani, a mărturisit că are probleme cu somnul de peste 20 de ani și că se teme adesea că nu poate adormi, ceea ce îi accentuează insomnia.

Publicitate


„Îmi este groază să petrec încă o noapte stând cu ochii în tavan. Cred ca a început în jurul vârstei de 30 de ani sau chiar mai devreme, dar nu observi efectele lipsei somnului când ești mai tânăr, pentru că te simți invincibil”, a declarat Jennifer.

„A început ca ceva ce puteam să accept și apoi, dintr-odată, realizezi ce efecte are lipsa somnului asupra ta și cum îți afectează viața de zi cu zi, munca, funcționarea minții și a corpului”, a adăugat ea.
Vedeta din serialul „Friends” a dezvăluit că pe măsură ce își face tot mai multe griji legate de faptul că nu va putea adormi noaptea, cu atât mai greu îi este să adoarmă.

Ba mai mult decât atât, ea a mai mărturisit într-un interviu acordat revistei People că a avut perioade în care a fost somnambulă, potrivit Eva.ro.


„Am fost somnambulă. M-au trezit alarmele din casă pe care le-am declanșat. Nu cred că mai fac asta acum - se întâmpla când eram foarte obosită”, a dezvăluit Aniston.

Actrița a declarat că i-a fost greu să se mențină sănătoasă și în formă din cauza problemelor de somn cu care se confruntă de mulți ani pentru că lipsa somnului o împiedica adesea să facă sport.


„Devenise ultimul lucru de pe lista mea, dar nu poți ignora cei trei stâlpi de bază ai sănătății - dieta, exercițiile și somnul. Nu poți face exerciții și nu poți mânca cu adevărat sănătos dacă nu ai dormit deloc bine, pentru că întregul ceas al organismului este dat peste cap”, a dezvăluit Jennifer.
Aniston a cerut ajutorul unui medic, ceea ce le recomandă și altora să facă dacă se confruntă cu tulburări ale somnului.

Ulterior ea s-a înscris într-o campanie de conștientizare a problemelor legate de somn, care îi ajută pe oameni să afle informații și sfaturi pentru tulburările de somn cu care se confruntă.


Pe lângă sfaturile medicului, Jennifer a dezvăluit că în prezent are un ritual înainte de culcare, care o ajută foarte mult. Ea spune că încearcă să se relaxeze prin exerciții moderate de yoga și stretching și își lasă telefonul mobil într-o altă cameră.

De asemenea, actrița încearcă să se culce la aceeași oră în fiecare noapte, „ceea ce poate fi dificil pentru actori pentru că atunci când suntem pe platoul de filmare programul se poate schimba oricând”, a declarat ea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel