Jennifer Aniston este foc și pară pe jurnaliști, după ce s-a zvonit că intenționează să adopte un copil

FOTO AGERPRES
FOTO AGERPRES

Jennifer Aniston respinge, din nou, zvonurile potrivit cărora ar fi urmat să adopte un copil.

Jennifer Aniston a respins zvonurile conform cărora ar intenționa să adopte un copil, după ce în trecut actrița condamnase obsesia presei pentru celebrități.

Speculațiile despre posibila adopție a lui Aniston au apărut în timpul filmărilor reuniunii serialului Friends, când revista People a relatat că mai multe tabloide din Europa pretindeau că vedeta și-ar fi informat colegii de distribuție despre această decizie.

Într-o declarație pentru această publicație, un reprezentant al lui Aniston a afirmat că această poveste este "fabricată", iar reprezentantul actriței a confirmat pentru TMZ că zvonul este "fals și că nu s-a întâmplat niciodată".

La vârsta de 52 de ani, Aniston s-a confruntat prima dată cu interesul constant și excesiv pentru viața ei personală și cu întrebări despre intențiile ei referitoare la înființarea unei familii într-un eseu din 2016, în care ea a scris: "Pentru informația tuturor, nu sunt însărcinată. Sunt însă sătulă. Sunt sătulă de analizele aprofundate și de umilirea trupului care au loc zilnic sub pretextul ”jurnalismului”, ”primului amendament” și ”știrilor despre celebrități”".

După ce a reflectat asupra scrutiniului constant la care ea și fostul ei soț, Justin Theroux, au fost supuși, actrița a continuat: "Dacă sunt un fel de simbol pentru unii oameni, atunci clar sunt un exemplu al modului în care noi, ca societate, privim mamele, fiicele, surorile, soțiile, prietenele și colegele noastre.”, notează The Independent.

"Obiectificarea și scrutiniul la care sunt supuse femeile sunt absurde și îngrijorătoare. Felul în care sunt prezentată de media este doar o reflecție a modului în care vedem și portretizăm femeile în general, măsurate după un standard distorsionat al frumuseții."

În altă parte a eseului, Aniston a discutat despre "cât de mult îi definim valoarea unei femei în funcție de statutul ei marital și maternal", recunoscând totodată "cantitatea uriașă de resurse consumate acum de presă doar pentru a descoperi dacă sunt sau nu însărcinată" și cum acest lucru indică "perpetuarea acestei idei că femeile sunt într-un fel incomplete, nereușite sau nefericite dacă nu sunt căsătorite și nu au copii".

Aniston a vorbit și despre presiunea publică pusă asupra relațiilor sale într-un interviu cu Elle, în care a discutat despre căsătoriile sale cu Brad Pitt, încheiat în 2005, și cu Theroux, de la care s-a despărțit în 2017.

Explicând că nu simte un "vid", starul din Friends a declarat la momentul respectiv că ambele căsătorii au fost reușite și că atunci când s-au încheiat a fost pentru că toți au ales să fie fericiți.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel