Jennifer Aniston şi David Schwimmer spun că au avut sentimente unul pentru altul în viața reală.
Toţi cei care au urmărit sitcom-ul „Friends” sperau că Ross şi Rachel, interpretaţi de David Schwimmer şi Jennifer Aniston, să formeze un cuplu şi să trăiască fericiţi până la adânci bătrâneţi, relatează CNN.
În timpul „Friends: The Reunion”, care a avut premiera pe HBO Max joi, vedetele au dezvăluit că au avut sentimente în viaţa reală.
„În primul sezon am avut o mare pasiune pentru Jen”, a spus Schwimmer. „La un moment dat am avut sentimente intense unul faţă pentru celălalt, dar au trecut încet-încet, pentru că unul dintre noi era întotdeauna într-o relaţie. Şi nu am trecut niciodată peste barierele dintre noi. Am respectat faptul că eram într-o relaţie”, a adăugat acesta.
Actorul a continuat spunând: „Când aveam pauze de la repetiţie, au existat momente în care stăteam îmbrăţişaţi pe canapea”, adaugă el. „Ba chiar se întâmpla să adormim îmbrăţişaţi şi m-am tot gândit, nu ştia nimeni că avem sentimente unul faţă pentru celălalt”.
Matt LeBlanc, care a jucat rolul lui Joey, a spus că distribuţia ştia cu siguranţă.
În cadrul reuniunii au fost prezenţi, de asemenea, mai mulţi invitaţi celebri, printre care Lady Gaga, care a cântat „Smelly Cat” alături de Lisa Kudrow. Tom Selleck şi dr. Richard Burke au fost şi ei prezenţi, notează Mediafax.
Serialul „Prietenii tăi/ Friends” a fost difuzat de postul NBC timp de zece sezoane, între 22 septembrie 1994 şi 6 mai 2004. Sitcomul prezintă aventurile amuzante ale membrilor unui grup de prieteni din Manhattan şi a fost o rampă de lansare pentru cei şase actori din distribuţia sa: Jennifer Aniston, Courtney Cox, Matthew Perry, Matt LeBlanc, Lisa Kudrow şi David Schwimmer.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News