Jens Stoltenberg (NATO) salută votul primit de Suedia pentru aderarea la alianța nord-atlantică

FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres

Jens Stoltenberg (NATO) salută votul primit de Suedia pentru aderarea la alianța nord-atlantică, votul dat de Turcia, după 19 luni de amânări.

Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, a salutat votul pe care Comisia pentru Afaceri Externe din Parlamentul Turciei l-a dat în favoarea aderării Suediei la alianța nord-atlantică, care este o etapă ce deschide calea pentru o undă verde oficială din partea Turciei, relatează AFP, citat de Agerpres.

”Contez pe (aceste două state) să îşi finalizeze cât mai curând posibil procedurile de ratificare” pentru aderarea Suediei, ”ceea ce va face NATO mai puternică”, a declarat Stoltenberg, potrivit unui comunicat.

Amintim că Parlamentul de la Ankara, prin Comisia pentru Afaceri Externe, a aprobat cererea Suediei după 19 luni de amânări și a transmis textul Adunării Plenare pentru adoptare definitivă, o formalitate care ar urma să aibă loc în perioada următoare, ore sau zile, însă data nu este precizată încă.

În urmă cu mai bine de o lună, purtătorul de cuvânt al Parlamentului, unde Erdogan are majoritate puternic, i-a transmis omologului suedez că speră ca această ratificare să fie realizată ”cât de repede se poate”.

Turcia şi Ungaria au blocat calea Suediei în procesul de aderare la NATO, multiplicând cererile şi pretextele pentru a-şi justifica reticenţele.

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a anunţat în octombrie că va trimite parlamentului de la Ankara cererea de a ratifica aderarea Suediei la Alianţă. Însă luna aceasta, el a condiţionat ratificarea de aprobarea de către Congresul SUA a vânzării de avioane F-16 pentru armata turcă.

Citește și: Turcia a făcut un prim pas pentru aderarea Suediei la NATO, după 19 luni de amânări

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel