Jeremy Hunt, ministrul de externe britanic, s-a întâlnit cu soţiile avocaţilor întemniţaţi de regimul comunist din China.
Noul ministru de externe britanic Jeremy Hunt, care s-a aflat în vizită la Beijing, s-a întâlnit cu soţiile avocaţilor întemniţaţi de regimul comunist din China, o iniţiativă rară pentru un demnitar occidental, relatează marţi AFP. Li Wenzu, al cărei soţ Wang Quanzhang a fost arestat în iulie 2015 în timpul unei serii de arestări în rândul juriştilor chinezi apărători ai drepturilor civile, a indicat pe Twitter că s-a întâlnit luni cu Jeremy Hunt şi cu ambasadoarea Marii Britanii la Beijing, Barbara Woodward.
Ea a precizat că a discutat 'detaliat' cu ministrul britanic despre soarta soţului său, 'dispărut de trei ani' până la reapariţia sa în închisoare, în luna iunie. O imagine care însoţeşte mesajul de pe Twitter arată, alături de Jeremy Hunt şi Barbara Woodward, un grup de femei ale căror soţi au fost întemniţaţi în circumstanţe similare. Cel puţin 200 de avocaţi şi militanţi pentru drepturile omului au fost arestaţi în cadrul unei ample operaţiuni începute la 9 iulie 2015 de autorităţile chineze. Marea majoritate a avocaţilor arestaţi au fost eliberaţi ulterior, iar alţii au fost condamnaţi la pedepse de până la şapte ani de închisoare.
Întâlnirea a fost confirmată de Ambasada Marii Britanii în China
Ambasada Marii Britanii în China a confirmat pentru AFP prezenţa lui Jeremy Hunt la întâlnirea cu soţiile avocaţilor respectivi, dar a refuzat să facă vreun comentariu asupra a ceea ce un purtător de cuvânt a numit o întâlnire privată. Şefii de stat şi de guvern străini în general se abţin de la a discuta public despre drepturile omului în China, de teamă ca legăturile cu a doua economie a lumii să nu se deterioreze. În luna mai, în timpul vizitei sale la Beijing, cancelarul german Angela Merkel s-a întâlnit totuşi cu soţiile a doi avocaţi aflaţi în detenţie, printre care şi cu Li Wenzu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu